E vestea cea mai bună: Hristos a înviat!

E vestea cea mai bună :
Hristos a înviat!
Ioan 20:1-18

Noaptea abia plecase,
era-nspre zori de zi.
Maria aşteptase
acest timp şi porni

cu inima rănită
şi sufletul străpuns,
spre peştera păzită
unde zăcea Isus.

Era aşa grăbită!
Aproape alerga,
căci inima-i zdrobită
‘nainte i-o lua.

Şi gândurile sumbre
cumplit o zbuciumau,
pe când palide umbre
din faţă-i dispăreau.

“Să moară-Nvăţătorul?
El, Domnul cel iubit?!
Dar cum de Ziditorul
aşa a-ngăduit?

El l-a sculat din moarte
pe Lazăr, c-un cuvânt!
Şi azi… cum de se poate
să zacă în mormânt?

Cum de-a putut să moară?!
Ceva nu înţeleg!
Ar fi putut să piară
chiar şi pământu-ntreg,

Dar nu şi Domnul vieţii!
Chiar El a spus aşa:
Că nu va fi dat morţii
acel ce-L va urma!

Dar… L-am văzut pe cruce
cum duhul şi l-a dat!
Şi când cu glasu-I dulce
pe Tatăl L-a rugat

să-i ierte pe cei care
cu ură-L chinuiesc!
Ce nu-nţeleg eu oare?
...Eu cum să mai trăiesc?

Şi-apoi…am fost de faţă
când Iosif L-a adus…
Trupu-I era de gheaţă…
Din coasta Lui a curs

apă,dar şi mult sânge,
chiar eu l-am curăţat!
Oh, sufletul îmi plânge!
Noi L-am înfăşurat

În giulgiul alb, cu smirnă
şi-aloe îmbibat
şi L-am dus în grădină
să fie-nmormântat!

Măcar s-ajung mai iute
miresmele să-I pun
şi-n lacrime durute
iubirea mea să-I spun!

Să-I spun? …dar e zadarnic,
că El e mort acum!
Dar fie-mi mersul harnic,
s-a luminat de-acum!

Dar piatra uriaşă
cine-mi va prăvăli?
Soldaţii stau de strajă….
Oare mă vor primi?”

Ajunse în grădină
cu inima arzând.
O mare de lumină
se revărsase, când

văzu că-i răsturnată
piatra de pe mormânt!
Privea îndurerată
şi neînţelegând

cine L-a luat pe Domnul
şi unde L-o fi pus?
Ori, poate grădinarul
îl luase pe Isus?

Se aşeză afară
să plângă cu amar.
A inimii comoară
cum s-o găsească iar?

Se duse înc-o dată
să vadă giulgiul gol,
dar se ivi de-odată
un nor strălucitor!

Şi-n acel loc, în care
fusese trupul mort,
în haine lucitoare,
ca-al îngerilor port,

stăteau în aşteptare
doi îngeri, ce i-au spus:
“De ce mai plângi tu , oare?
A înviat Isus!

Ia adu-ţi tu aminte
vorbele ce v-a spus:
Că va suferi multe,
va fi pe cruce pus,

dar o să învieze
trei zile mai târziu!
Şi ca s-o-ncredinteze,
au zis din nou: “E viu!”

Ei nu-i venea a crede
ce ochii i-au văzut,
când, deodată, vede
un chip necunoscut.

Era prea speriată
pentru-a-L putea vedea,
iar faţa-nlăcrimată
sub văl şi-o ascundea.

Crezu că-i grădinarul
şi-i zise repede:
“L-ai luat cumva pe Domnul?
Oh, spune-mi, unde e?”

Atunci Isus îi spuse
(căci Domnul chiar ,era)!
Cu glasu-I blând: “Marie!
Te rog, nu mă ţinea!

Că Eu mă sui la Tatăl!
Dar mergi la fraţii mei
Şi povesteşte totul:
Sunt viu şi pentru ei!”

“Rabuni!” Copleşită,
Maria a rostit
şi-atât de fericită
în fugă a pornit

să ducă marea veste
ce i s-a-ncrediţat!
O, asta nu-i poveste,
ci Domnul a-nviat!

Acest cuvânt răsună
şi azi, neîncetat.
E vestea cea mai bună:
“Hristos a înviat!”

Tu, du-o mai departe,
pe Domnul de-L iubeşti!
Cu toţi să aibă parte
de bucurii cereşti!

Să creadă, să-L primească,
pe Domnul înviat,
cu toţii să rostească:
“E viu cu-adevărat!”