text Poezii

Vreau să plâng de fericire.....

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Vreau să plâng de fericire... .


Mă lasă Doamne Tu, să plâng de fericire
Și de recunoștința pe care eu Ți-o port
Și Te mai rog acum să vezi a mea iubire
Eu inima Ți-o dau și ce am Îți dau tot.

Și din ființa mea, ce toată-Ți aparține
Aș mai putea să-Ți dau, poate voința mea
Nu mă lăsa departe, mă ține lângă Tine
Eu, fiică vreau să-Ți fiu, să merg pe calea Ta.

Vreau să mă rup de lume, de tot ce este rău,
Căci toate mă scârbesc și le cunosc pe toate
Iar gândul meu de acum, este la Dumnezeu
Am înțeles mesajul, așa, nu se mai poate!

Eu, Te-am descoperit în toate câte sunt
Și am trecut prin grele și aspre încercări
Când singură am lucrat și toate le-am făcut
Frustrare am trăit, necazuri, supărări.

Credeam că le știu toate și mă pot descurca
Să nu-Ți cer ajutorul, să le rezolv chiar eu
Încet am înțeles, de nu-i prezența Ta
Totul e un eșec, Isuse, Domnul meu.

În toate ești prezent, în lucruri mici, mărunte,
Ce uneori le credem chiar fără importanță
Și-n lucrurile care, ne sunt puțin plăcute
Și-n lucrurile grele-n care n-aveam speranță.

Nimic să nu îmi pară c-ar fi de neglijat
Și pentru tot ce fac, să am o rugăciune
Prezența Ta s-o simt și să cer al Tău sfat
Urmând Cuvântul Tău, eu, toate le fac bine.

În toate Tu exiști, oriunde m-aș uita
Creația Îți văd și marea Ta putere,
Eu sunt atât de mică, Tu mă iubești și așa
Dar când nu Te ascult, simți milă și durere.

Te doare neputința, naivitatea mea,
Când mă abat din drum și mă las păcălită,
Când mintea-mi rătăcită n-aude vocea Ta
Și apoi plângând amar, mă vezi dezamăgită,

Lovită, umilită, căzută-n deznădejde
De cruce-mi amintesc și de al Tău calvar
Ochii la cer ridic, speranța nu-mi voi pierde
Și pentru viață lupt, atât cât este Har.

Tu, lacrimile-mi ștergi și-mi dai încurajare
Cu brațul Tău puternic mă aperi, mă ferești,
Și nu mă lași de tot, să cad în disperare,
Mă binecuvântezi, în toate mă iubești.

Mă lasă Doamne Tu, să plâng de fericire
De Tine să mă țin, ca de o stâncă tare,
Eu inima Ți-o dau, Îți dau a mea iubire
Tu ești al meu Isus, ești sfânt, curat și mare.

Amin

Câmpia Turzii, 14 iunie 2011


Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise