Vocea Ta este atât de plăcută!

Vocea Ta este atât de plăcută!

Vocea Ta este atât de plăcută!
Când îmi vorbeşti, mă simt atins.
Cuvintele ce mi le spui, mă-ncântă;
Le strâng la piept într-un mănunchi
De dragoste cuprins...
Şi ca mireasma din buchet,
Pătrunde înlăuntru-încet,
Şi lasă zâmbet, lasă pace.
Şi-n linişte profundă-aştept
Ca cel ce-ntreabă şi-apoi tace,
Primind răspunsul care-i place,
Se bucură şi satisface.

Atât de drag îmi eşti, Isuse!
Că... nu ai seamăn pe pământ.
Ce-mi faci Tu... nici măcar în vise,
Nu-mi face nimeni, c-un cuvânt,
Îmi linişteşti pieptul de dor,
Îmi dai răcoare din izvor
Curat şi sfânt, cu adevăr.
Mi-ai dat viaţă să nu mor.

Aşa cum m-ai creat, accept.
Apreciez, şi-Ţi mulţumesc.
Ştiu că în ceruri nu vor fi
Nici lipsuri, bolile-or pieri,
Şi vom fi toţi în trup de slavă,
Vom radia de-a Ta sclipire,
Şi vom scăpa de truda toată,
Vom fi cu Tine-n strălucire.

Aşa de mult eu Te iubesc!
Cum pot să Îţi mai dovedesc?
N-am cum să uit iubirea Ta:
Când am fost slab, m-ai ridicat,
Când Te-am strigat, m-ai vindecat.
De-n rugăciune Te-am chemat,
Te-ai prezentat şi ai lucrat.
O! Numai Tu m-ai ajutat
Ca legământul să nu-l calc.
Putere din puterea Ta
A fost peste fiinţa mea.
Din jertfa Ta s-a coborât
Un strop de sânge pe pământ,
Să mă acopere... să ungă...
Să nu rămân aşa plăpândă.

M-ai încercat şi n-am fost tare.
Dar dragostea-Ţi aşa de mare,
M-a-nvăluit în har divin
Şi-acolo-n greu mi-ai fost sprijin.
Mi-am ridicat ochii la Tine,
Şi-n lacrimi Te-am rugat să vii.
Ţi s-a făcut milă de mine,
Mi-ai spus: “Te rog, a Mea rămâi!”
Şi-am plâns şi eu, şi Tu cu mine,
Ne-am împăcat şi am pornit
Pe-acelaşi drum, tot împreună
Şi Ţi-am promis c-o să rămân.
Rămân a Ta pe totdeauna!
Rămâi cu mine, Prinţul meu!
Cu Tine vreau mereu de-acuma.
Nu Te mai las, Bun – Dumnezeu!