text Poezii

Viața mea

de Emilia Dana Dinescu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

Demult, eu am venit pe lume într-o toamnă,
N-am fost dorită decât de-a mea mamă
Apoi, un tată eu pe lume am avut
Și lângă patru frați mai mici, eu am crescut.
Eram beteagă și din ce creșteam
Eu, complexată și închisă în mine deveneam
Căci am plecat la școală, copii mă jigneau,
Ei îmi spuneau bastard; sau șchioapa mă strigau,
Dar am crescut și am vrut ca să învăț
Căci mă vedeam învățătoare, copii să răsfăț,
La pedagogic însă, nu am fost primită
Căci eram șchioapă și de sport eram scutită
Așa ca eu liceul l-am făcut, l-am terminat
Și apoi ca vânzătoare la magazin eu am lucrat,
Spuneam că niciodată n-am să mă mărit
Până în clipa când pe el l-am întâlnit
Și-n sufletul meu trist, el loc gol a găsit
Și totul s-a schimbat căci m-am îndrăgostit
Și doar după o lună ne-am și căsătorit.
Anii au trecut, timpul trecea,
Dragostea noastră creștea și ea
După un timp, când Domnul a vrut
Primul băiat eu l-am născut
Ca după doi ani, chiar de Crăciun
Încă un baiat în brațe am avut.
Eram fericită și împlinită
De soț și copii eram mult iubită,
Când nu mai credeam și nu mai visam,
Aflat-am că-n pântec un suflet purtam
Și după mult chin și multă durere,
Domnul m-a binecuvântat și mi-a dat putere
Să nasc un băiat, ca el să trăiască
Și dragostea-n casă să se înmulțească.
Sunt fericită și împlinită
Căci am casa plină și sunt mulțumită,
Ce pot să mai fac, decât să-mi doresc
Ca pentru cer băieții să-i cresc
Și împreună pe veci cu Isus să trăim
Și-o veșnicie cu Isus să povestim,
Iar versurile ce le-am scris și am visat
C-am să le public, chiar de nu le-am publicat
Să le citesc, să le recit, o veșnicie
Căci viața mea, am scris-o în poezie
Și chiar de-au fost necazuri și durere
Eu am trecut prin toate cu plăcere
Căci am gândit că pe pământ de-i bine,
Isuse n-o să te aștept pe Tine
Și am gândit că crucea mea nu-i grea,
C-ai dus-o Tu, întâi la Golgota,
De aceea, în urmă când privesc
În viata mea, pe Domnul îl zăresc
Și atunci când sufeream și greu mi-era,
Eu știu că Domnu-n brațe mă purta
De aceea ce-am trăit, am povestit
Căci știu că Domnul tare m-a iubit
Și-n locul meu pe cruce a murit
Și știu că-n veșnicie El mi-a pregătit
Un loc și un corp cum nu sunt pe pământ,
De aceea, cu credință astăzi îl aștept
Căci știu că este bun și este drept
Și știu că ne-a promis și ne-a făgăduit
Că de-om avea credință până la sfârșit,
El ne va răsplăti cu viața cea cerească,
Doar proștii și mișeii nu pot să o dorească.
Eu îmi doresc, aștept ca Domnul meu să vină
Și să mă ia cu El în țara de lumină.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise