Un dor nespus

Aş vrea să fiu o frunză-n vânt,
Să mă desprind de glie,
De mă cobor sau mă avânt,
Să port în suflet dor preasfânt,
Dorul de veşnicie.

Aş vrea să fiu un fulg de nea,
Să port a Ta solie
Şi chiar de-i scurtă viaţa mea,
Să luminez precum o stea,
În drumul prin pustie.

Aş vrea sa fiu un nor uşor,
Să ud cu ploi pământul,
Să adumbresc orice ogor,
Să fiu un far pentru popor,
Precum a spus Cuvântul.

Aş vrea să fiu în lume-un val,
Să spăl întinăciunea
Şi-n sunet dulce de chinval,
Spărgându-mă într-un final,
Să văd Isus, minunea.

Aş vrea să fiu ca un cocor,
Să mă înalţ spre soare
Şi-n drumul meu, în al meu zbor,
Să nu uit că-s doar călător,
În lumea pieritoare.

Aş vrea să fiu, mai multe-aş vrea,
Dar ştiu că nu se poate,
Spun: ”Să se facă voia Ta,
Acum şi-n veac şi pururea,
Căci Tu le ştii pe toate!”

Sunt doar un om, sunt limitat,
Isus mi-e ajutorul,
Credinţa-n El m-a mângâiat,
Prin jertfa Sa am fost iertat,
A pus în mine dorul.

Un dor nespus de tot ce-i sfânt,
Mă-ncearcă-n orice clipă
Şi fac cu Domnul legământ,
Cât voi trăi pe-acest pământ,
Să stau pe-a Lui aripă.

El să mă-nalţe tot mai sus,
Pe culme de credinţă,
Chiar dacă viaţa mi-a apus,
Nu sunt pierdut, nu sunt răpus,
În El am biruinţă.

Aş vrea să fiu, ce mult aş vrea,
Să fiu un sfânt, ca Tine,
Te rog domneşte-n viaţa mea,
Să mă conduci, căci voia Ta,
E lege pentru mine!

30/04/12, Barcelona- Lucica Boltasu