Te Slăvesc, Domnul meu!

TE SLAVESC, DOMNUL MEU!

*
Te Slăvesc, Domnul meu! Nădejduiesc în Tine!
Ai coborât... din înălțimi... să-mi netezești calea,
Să oprești vijelia ucigătoare... ce venea spre mine,
Să stingi focul păcatului... ce viața... îmi pârjolea.

Din albastrul infinit... coborât-ai rază de soare...
Peste pământul chinuit... de ploaia de păcate...
Omul pe drumul lui... într-o continuă alergare...
Nu vedea jertfa... ce-i dă sufletului libertate.

Stropii de rouă... pic cu pic... înviorează făptura...
Și în taină... lumina revigorării... în inimă pătrunde.
Glasul Tău... blând... dulce... Isuse... alungă ura.
Și sufletul urcă... în azur... pe-ale nemuririi unde...

Susurul domol străbate... ca izvorul printre stânci...
Cu puterea... ce sfarmă... munții inimii împietrite...
Pătrunde... în tainice abisuri... văile cele mai adânci...
Dezrobind... sufletele zdrobite... de păcat chinuite.

Viața mea... e... în palmele Tale... ocrotitoare...
Și pot spune... ești... mai presus de toate... iubire...
Lumina Ta... metamorfozează... făptura muritoare,
Într-o minunată ființă... nouă... cu divină fire.

Tu... ești un loc de scăpare... sufletului zdrobit...
Adăpost... când furtuni se dezlănțuie... infernale.
Un umbrar... când zăpușeala toridă... e de neoprit...
De pe marginea prăpastiei... ne iei în brațele Tale.

Iubire minunată... eu... nici nu-mi pot imagina...
Suferințele Tale... când pe cruce... mureai pentru mine.
Mă plec înaintea Ta... în sânge... mi-ai spălat vina...
Te Slăvesc Domnul meu! Nădejdea mea e numai în Tine!

Amin!