Sunetele Dragostei

Sunetele Dragostei

Cu sunet de vioară,
Privighetoare fină,
Natura strigă "Slavă!",
Izvoare lin curgând...

Apoi se-aude naiul,
Suind lin ciocîrlie,
Lumini inundă codrul,
Purtând flori, armonie...

Nu-ntârzie cavalul,
Măiastră glăsuire,
Un pic din jertfă, dorul,
De casa mea din stele...

Doar clarinetul plânge,
Cu glas de cuc ce singur,
Rămâne în mirare:
- De ce mă strig-un graur?

Apare însă harpa,
Cu tonuri ca o mierlă,
Dovadă că răbdarea,
E pacea care strigă :
- Curaj, suferă, plânge,
Dar ținta n-o vei pierde!

Și-n strălucire trâmbiți,
De gâște-avertizare,
Regesc alai de îngeri,
Purtând veşti, sărbătoare!

Cum zice cald oboiul,
De sturz tril, de cinteze...
- Popas : acum e timpul,
De cuibărit ... ca berze!