text Poezii

Stau în așteptarea revederii...

de Toma Coca
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Toma Coca
Stau în așteptarea revederii...


Pe furiș, tăcut, se lasă înserarea peste lume,
Se afundă gândul în a timpului uitare...
Liniștea și ceața încet învăluie noaptea;
Pe cer, constelațiile își arată frumusețea.
Descumpănit, mirat, sufletul se frământă
Că nu mai aude susurul, chemarea șoptită.
Zdrobit, pe malul singurătății caut pe Dumnezeu,
Încă tulburată, îmbrăcată în haina vechiului ” eu”
Ce mă ține țintuită în balamalele ruginite de vină,
Să nu mă întâlnesc cu Tine, cu Sfânta Lumină.

Adierile în zori, cu mireasma cetinii de munte,
Mă îndeamnă să urc spre piscuri semețe.
Greu urcuș... mi-am rupt încălțămintea - Râvnei...
Desculț prin mărăcini, m-a agățat mreaja rătăcirii.
Distrusă, târâtă prin serpentinele abrupte de vină,
Adâncul mă chema în pierzare, urlând în agonie;
Beelzebut luptă să mă tragă în întunecime:
Pe cale, stâncă a prăbușit să nu ajung la Lumină.
Înfiorătoare valuri... tumultoase de păcat,
Loveau să distrugă frumusețea vasului de lut.

Cerul, în susur mă îndeamnă dulce ca să urc...
Mă avânt... într-un salt mă ridic; jos, să nu zac.
Chiar de mă mai clatin, nu sunt în cădere
Căci razele de soare îmi fac chemări spre zare...
Prin credință, îmi curăț calea de spini și pietre;
Mă târăsc în coate, pe genunchi, cu tălpile sângerând;
Pun crucea în spate și urc prin greu, cântând.
Dezbrac haina trecutului; viitorul e cel mai important!
În suflet fac templu, mă străduiesc să fie curat.

Din mers nu mă opresc, nădejdea e nezdruncinată,
În fața valului de încercări, rămân stâncă neclintită,
Pentru că: sunt creația de preț a mâinii Tale!
Prin credință pășesc obstacolele puse în cale,
Caut cu privirea muntele cu rugul Sfânt arzând;
Șchiopătez de dureri... cicatrici... răni... sângerând...
Mare frământare, atâtea nopți adâncite în așteptare...
Ai coborât Isus cu mângâiere, mi-ai dat salvare!
Gustat-am amarul căderii în neascultare,
Dar am simțit răcoarea prezenței Tale.

Stau în așteptarea clipei revederii...
Pe Muntele Sion, pe altar ca jertfă, pun viața.
Coboară cum odinioară, Tu, cu îndurarea,
Căci ”Miel Sfânt” ai fost jertfit, pe dealul durerii.
Moartea Ta și Învierea mi-au dăruit iertarea
Și tot atunci mi-ai pecetluit pe veci, mântuirea.
În călătoria mea, mi-ai lăsat a Ta urmă,
M-ai purtat pe brațe prin lumea chinuită.
Pășesc pe a Ta cale cu fericire-n suflet,
Știu că, în curând, ajung pe - Multele Sfânt.


Pattada/20/09/2020

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise