Poezia mea-i un cântec

Poezia mea-i un cântec


Poezia mea-i un cântec
Ce îl cânt cât mai frumos
Iar Cel care mă inspiră
Este chiar Isus Hristos.

Pana mea El o conduce
Eu o las în voia Sa
Mintea mea e prea puţină
Şi cu ea doar aş strica.

Nici chiar cerul nu-L cuprinde
Pe Cel care ne-a creat
Şi-unui bulgăre de tină
Ca să scrie-i este dat.

Ce-ar putea un rob netrebnic
Să aştearnă pe hârtie
Decât laudă de sine
Şi în rest doar nebunie ?

E de-a dreptul chiar fantastic ,
Că ţărâna Îl slujeşte
Jertfa Sa pentru aceasta
Pur şi simplu te uimeşte!

Nu îngădui o, Doamne,
Să mă-nfumurez cumva
Şi de-o fi să se întâmple
Să îmi dai câte-o nuia .

Să mă-ndrepţi pe calea bună
De cumva voi rătăci
Şi atunci cu bucurie
Eu din nou Te voi sluji

Tot ce am Îţi aparţine
Şi e darul Tău frumos
Ţi-l dedic cu bucurie
Domnul meu, Isus Hristos.