text Poezii

IUBIREA TA M-A CUCERIT

de Savu Corina
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Savu Corina
IUBIREA TA M-A CUCERIT

"Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!" Ieremia 31:3

Când eram mai singur, neînțeles,
Iubirea Ta bătea la poarta inimii mele,
Pe vremuri, eu nu am înțeles,
Căci căutai să intri în ea, să alini a mea durere.

Ani de-a rândul am rătăcit, hoinar,
Să caut dragostea, lumii să îi fiu pe plac,
Dar nu am înțeles că pe pământ s-a dat un har,
Să nu mai umblu însingurat, neînțeles, posac.

La multe inimi eu băteam de zor,
Căci căutam iubirea, să iubesc,
Dar mulți nu împărtășeau al meu dor,
Și fără noimă, ajungeam eu singură să mă rănesc.

În tinerețe, Domnul ne-a sfătuit să purtăm al Său jug,
Să nu căutam in lume, fericirea,
Să așteptăm ca El, răstignit și sus pe rug,
Căci din cer, cu siguranță, veni-va izbăvirea.

Ne-a învățat să mai răbdam, chiar dacă,
Nu primim pe dată ce dorim,
Căci El dorește o inimă curată,
Și ceru-n dar vrea să primim.

Multele răni vin din neascultarea noastră, necredința,
Căci Domnul mereu ne-a îndrumat pe drumul bun,
Vroia să pecetluiască duhul, sufletul, ființa,
Cu al Lui foc și Duhul Sfânt.

Iubirea Sa întrece în frumusețe, nemărginita zare,
Și florile de pe întregile câmpii,
Iubirea Lui nu are asemănare,
Oricât ai căuta-o pe pământ, între cei vii.

Iubirea Sa are parfumul primăverii,
Are culorile curcubeului, mirosul ploii,
Umbra copacului in seceta verii,
Adierea vântului din undele mării.

Iubirea Lui m-a cucerit pe veci,
Și inima mi-a fost străpunsa,
De ale Lui, alese, șoapte dulci,
Și-n palma Sa am fost adusă.

De undeva, din tronul Său,
Simțit-am o atingere nouă,
Și parcă din picioare, să cad, ca de un rău,
Prezența Sa venit-a ca o rouă.

Cazut-a parcă de sus, de undeva de sus,
O mare ploaie binefăcătoare,
Și dintro dată trupul meu, ființa mea,
A îmbrățișat o viață nouă, e Isus...

Venit-a din palatul Său regesc,
Cu o cerință: Dă-mi păcatul Mie,
Nu te teme! Eu cu adevărat, Eu te iubesc,
De acum a mea ești, pe vecie,

Nicicând nu te voi părăsii,
Și inima ta, la Mine este în siguranță,
La viața veche nu te mai gândii,
O nouă viață te așteaptă-n față.

Am plătit tributul păcatului, doar Eu,
Ca tu sa fii a mea mireasă,
Ca oricând tu dai de greu,
Să simți iubirea Mea, că ești a Mea aleasă.

Nu te teme de vânt, când pe drumul Meu pășești,
De valurile mării cele învolburate,
De acum singură tu nu mai ești,
Și ocrotita de mâna Mea vei fii, ca într-o puternică cetate.

Iubirea Mea îți va fii siguranță, nădejde, apă vie,
Cuvântul Meu lumină și înviorare, și tărie,
Ca întuneric in viața ta pe veci să nu mai fie,
Și înainte să pășești cu bucurie.

Știind că în orice clipă, în orice ceas,
În orice vreme,
Eu ți-am promis,
Voi fii cu tine, nu te teme!

Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise