Ecclesiastul sau Propovăduitorul. Cap.IV – Zădărnicia avuţiei

M-am uitat din nou sub soare
Şi-am văzut câtă durere,
Cum săracii varsă lacrimi
Fără nici o mângâiere.

Şi-am găsit că morţii înşişi
Ca fantome şi stafii
Au mai multă fericire
Decât unii oameni vii.

Dar mai fericiţi ca toţi
Sânt cei ce nu s-au născut
Fiindcă relele din lume
Ḯncă nu le-au cunoscut.

Ḯnsăşi orice iscusinţă
Şi-orice muncă pe pământ
Sânt mai mult din pizmuire
Şi din goană după vânt.

Nebunul se mutilează
Şi la fel şi cel ce-i harnic
Deci mai bună e odihna
Decât să munceşti zadarnic.

C-am văzut un om prea singur,
Fără fiu şi fără frate
Ce trudea fără să aibă
Rodul său la cine’ mparte.

Mai bine sânt doi ca unul
Cât ai vrea şi cât ai zice
Dacă unul stă să cadă,
Altu-i gata să-l ridice.

Chiar şi lupta împreună,
Precum frânghia-n fuior
Ḯmpletită a o rupe
Ne se poate-aşa uşor.

Se duce de râpă carul
Şi-i păcat când e aşa
Când trăgem la jug amarul
Unul hăis şi altul cea.

Mai bine un om sărac,
Da’ nţelept, curat şi bun
Decât împărat în lume
Orb de zile şi nebun.

Că se cere ascultare
De’ Impăratul de pe urmă
Cel ce singur are-n grijă
Toate oile din turmă.

Şi chiar Fiu-i cel ales
A venit printre copii
Sărăcit, dar totuşi rege
Insuşi Domn peste domnii.

Daca voieşti pe altul
Să urmezi pe-acest pământ
Viaţa ţi-e deşertăciune
Şi doar goană după vânt.

Copyright © 2016 Marin Mihalache