Domnul este a mea tărie!

Domnul este a mea tărie!
(dupa Psalmul 18)

Tăria mea, o, Domnul meu
Numai pe Tine Te iubesc,
Tu mă ferești de ceasul rău
Ești stânca, scutul meu ceresc

De rele, Tu mă izbăvești
Ești stânca unde eu m-ascund
Și de-ai mei vrăjmași mă păzești
Numele Tău Îl chem, strigând!

A legăturii morți urâte,
Mă înfășoară îngrozitor,
Și lanțuri grele, nedorite,
În fire groase mă înfășor,

În lanțurile morții prins,
Pe Domnul meu, eu L-am chemat,
În legătura morții strâns,
Plângând, numele I-am strigat.

Iar din locașul Său cel sfânt,
El, glasul meu a ascultat,
A zguduit acest pământ
Și munții din loc, i-a mișcat.

Din nările Lui, fum ieșea,
Din gură, foc mistuitor,
Cărbuni aprinși mereu țâșnea
Cerul, l-acoperea de nori.

Domnul coboară jos din cer
Nori groși El are la picioare,
În Fața-I Sfântă toate pier
Noaptea, Îi este învelitoare

Și apoi, pe heruvimi călare
Pe vânturi, El vine plutind,
Cortul Lui mare-L, înconjoară,
Cărbuni și grindină, aruncând

De întuneric învelit,
Domnul din ceruri a tunat
Pe ai Lui dușmani I-a risipit
Și glasul Lui, a răsunat.

Și trăsnete din cer veneau,
Săgețile își arunca,
Dușmanii cu toții fugeau
Domnul, pe toți îi îngrozea

Toate, El le-a descoperit
Ba chiar și a lumii temelie
Albii de ape s-au zărit
Și a cerului măreție.

Cu mâna Lui m-a apucat
Din apa mare, El m-a scos,
M-a izbăvit, m-a apărat,
El toate le-a făcut, cu rost

Vrăjmașii mei care-au fost tari
Au năvălit toți peste mine,
Și chiar de-au fost atât de mari
Al meu Domn, m-a luat la sine

Răsplată mare El mi-a dat,
Că am urmat pe a Lui cale,
Porunca Lui am respectat
De mine s-a îndurat, că-I mare,

Domnul e drept și e corect
Cu cel bun, El se poartă bine,
Din mâinile Lui eu aștept
Să se îndure mult de mine

Cine trăiește-n curăție
Domnul îl vede, îl răsplătește,
Smerit și în neprihănire
Pe toate, El le prețuiește

Ș apoi, lumina Îmi aprinde
Întunecimea risipește,
Cu bratele Lui mă cuprinde
Și pe cel rău, Îl nimicește

Căci Domnul este scut puternic
Pentru acel care-L iubește,
Iar Domnul pentru cel cucernic
E o stânca ce povățuiește.

El, bratele Îmi întărește
Ca arcul să îl pot întinde
Și drumurile îmi lărgește
Ca pe dușmani, să îi pot prinde.

Dușmanii mei pe Domnul cheamă
De la pierire să Îi scape,
Acuma, lor le este teamă
Dar, Domnul acum e departe

Pe Domnul binecuvântez
Mărit să fie în veșnicie
Numai El este al meu crez
El, este plin de măreție

De asupritori, El m-a scăpat
Și-n veci eu Îl voi lăuda,
M-a izbăvit și m-a salvat
E scutul și puterea mea.


Amin

Câmpia Turzii, 11 iulie 2011