Cântarea mea...

Cântarea mea...

De-a lungu-ntregii veşnicii
Dorinţa Doamne, arzătoare,
Mi-e ca să cant în simfonii
Iubirea scumpă, salvatoare,
În glas puternic de cântare,
Să mi-o exprim în bucurii!

S-o cânt în lumea siderală,
Din Univers ce nici-o dată,
Nuanţa-i sfântă, triumfală,
În imnuri calde exprimată
Pentru Dragostea arătată,
N-au trăit-o-n foc de gală!

În lumi de îngeri heruvimi
Eterne-n sfântă consacrare,
Ce n-au ştiut de-ntunecimi
Nici de idei de-nfumurare,
Cântarea mea spre adorare
Să urce-n veşnice-nălţimi!

Să mă consider şi eu parte
Pe-al cerului sublim portal!
Renăscut din cruda moarte,
Şi din blestemu-i infernal,
Cântul meu sfânt, triumfal
Să răsune-n slăvi, departe!

Şi Universu-ntreg să ştie,
Ce-nţeles-au în cer îngerii,
Că prea scumpa simfonie
Cea din, , Valea Plângerii”,
E Oda sfântă a înfrângerii
Lui Lucifer, pentru vecie...

E Oda scumpă, a bucuriei
Că din lupta cea mai grea,
Din focu-aprins al bătăliei
În Jertfa ce din cer venea,
Isus, ne-a adus mântuirea
Sfârşind canonul tragediei.

Flavius Laurian Duverna
26 octombrie 2011