Cândva, demult

Cândva, demult,
Am încercat să descifrez în stele,
Viaţa mea. . . Dar gândurile mele,
Se învârteau în cercuri milenare,
Căutând un strop de pace şi culoare. . .
Pe corzi de curcubeie, simfonii
Sunau straniu. Iar cântecele mii,
În note calde şi-n sublim acord,
Mă îndemnau să merg doar înspre nord. . .
Busola timpului pierdut, mi-a fost,
Impuls spre viaţa traiului anost,
Dar saturat de grijuri şi nevoi,
Am vrut să-mpart avutul meu la doi,
Enumerând ce am şi ce-am primit,
Am realizat că sunt un parvenit,
Ce-a luat de-a gata fără vreun efort,
Tot ce-a fost sfânt. De-atunci în mine port,
Lumina, Calea, Apa, Pâinea, Viaţa,
Mă bucur când apuc iar dimineaţa,
Căci ştiu că n-am vreun merit pe pământ,
Ci totul se cuvine Celui Sfânt,

Cândva, demult,
Căutam avid răspuns la o-ntrebare:
"De ce există-atâta nepăsare,
Indiferenţă, lipsă de iubire. . .
Şi ce înseamnă oare, fericire?
Trecând prin prelucrare, în cuptor,
Am învăţat ce-nseamnă ca să mor,
Sub flacăra credinţei ca să ard
Şi să-nţeleg că viaţa nu-i hazard,
Că tot ce sunt ca om pe-acest pământ,
E dat de Dumnezeul nostru Sfânt.
Şi-atâta timp cât sunt un egoist,
Nu-L pot cunoaşte-n Adevăr pe Crist,
Când lepădarea sinelui va fi
Totală, taina vieţii-oi dobândi,
Acel ce e-nfrânat şi e smerit,
E numit "fiu", de Tatăl e iubit,
De-aceea eu în ascultare stau
Şi viaţa-ntreagă Domnului o dau.

Nu mai privesc întrebător la stele,
Ci vreau să mă înalţ mai sus de ele,
Pe aripile Duhului cel Sfânt,
Mă voi desprinde de acest pământ
Şi-acompaniat de-al îngerilor cor,
În simfonii de dragoste şi dor,
Voi căuta un loc în galaxii,
Unde-am s-aştept docil Isus, să vii,
Ca să mă iei Acasă. . . Maranata!
Vino degrabă, să mă duci la Tata!

26/01/14, Barcelona