Bucuria izbăvirii

Cât de mare-i bucuria ce în inimi ne pătrunde,
Şi aduce răcorire, cântece încep să sune,
Apă lină, plină, sfântă, îmbrăcată în lumină,
Căci de-a inimii durere s-a atins divina mână.

Mâna bună, îndurătoare a Cerescului Tată
Ce ne poartă cu iubire pe a Lui cărare dreaptă.
Ne ridică sus pe stâncă şi în a noastră gură,
Pune o cântare noua, ce-o cântăm cu voie bună.

Domnul Sfânt opreşte focul ce ardea în inimi stinse,
Şi ne dă înviorare, căci El vede şi ne simte,
Ştie cât răbdăm şi ştie cât de mult putem să ducem,
Nu ne lasă însă singuri, ci de mână ne conduce.

Chiar de apa a fost mare n-a trecut ea peste noi,
Şi în mijlocul furtunii n-am fost singuri, ci-am fost doi.
Iar acum putem să spunem, plini de-ncredere şi dor,
Pân' aici Părinte Doamne, pân' aici ai fost cu noi!

N-am dus lipsă, nici de grijă, nici de dragoste sau har,
Şi-am primit deplin nădejde şi-am fost binecuvântaţi.
Am avut belşug de hrană, iar de nu a fost surplus,
A fost suficient, ne-ajută să nu tânjim după prea mult.

Ci a noastră căutare şi dorinţă de mai mult,
Să fie Împărăţia, şi ale ei comori de sus,
Să lăsăm a noastre inimi să tânjească după cer,
După dragoste divină, bunătate, har şi zel.

Să fim gata-ntotdeauna, renunţând la-l nostru eu,
Să-mplinim porunca sfântă revelată în Scripturi,
Căutând să-Ţi facem voia, s-ascultăm divinu-Ţi glas,
Făcând din a noastră viaţă un folositor, sfânt vas!


iunie 2009