Atât de multe aș vrea să-Ţi spun Părinte

Atât de multe aș vrea să-Ţi spun Părinte,
Dar sunt săracă-n vorbă și parcă n-am cuvinte.
Nu am cuvinte să descriu ce ochiul vede,
Privind la toate, mintea mi se pierde.

Se pierde-n spațiu și în timp,
Și parcă zboară-n infinit.
Acolo, unde-i locul cel de veșnicie.
- Cât de frumos ar trebui să fie ...

Dacă aici, unde e ură și păcat,
Pe-acest pământ de Tine blestemat,
Atâta frumusețe ai creat,
Că ochiul meu rămâne fascinat.

Și mă gândesc, acolo sus ce-ai pregătit,
Pentru acei ce sunt cu Tine-n legământ?
Acolo unde nu e ură, nici păcat,
Ci străzi de aur, iar Tu ești Împărat.

Mă mai gândesc cum Tu pe nori o să revii
Să-Ţi iei acasă ai Tăi copii.
În locul ce Te-ai dus să-l pregătești,
Să fim cu Tine-n slăvile cerești.

Sunt lucruri grele și profunde,
Esența nu li-o poți pătrunde.
Dar eu le cred și-aștept să se întâmple,
Căci le-a promis Acel ce-n veac nu minte.

Acel ce toate le-a creat cu înțelepciune,
Pământul, ceruri, galaxii, sunt o minune.
Și toate mişcă la al Său cuvânt.
Oprește-te, privește-n jur și fă cu El un legământ.