Sensul...

Sensul...

Mă scald într-un amurg indezirabil
Și mă sufoc în cadrul lui funebru
Că-apune tot ce-i veritabil,
Lovind brutal un scop scontat celebru...
Și-un trăsnet din senin, inexplicabil,
Transformă spectrul în alb-negru
Prin Golu-i inerent, finind finitu-irevocabil...

În zadar atâta jale după cei iubiți ce mor,
În zadar durerea care
Fă din golul ființei tale plinul neființei lor
Și deschide-o groapă mare
Pentru restul zilelor...
În zadar... dar cum poți oare
Să-ți întinzi cu bucurie pașii iar, nepăsător? !

Cu brațele durerii cuprind iar Universul
Și bocetul tăcerii din suflet se dezgroapă
Să-și scrie-n lume versul,
Convins de Scopul vieții, la închiderea de pleoapă...
Căci care-i oare sensul
Când faima și puterea cu trupul se îngroapă...
Și care-i interesul? !

Plutesc ades` pe ape învolburate
Al căror adâncimi nu le înțeleg
Privesc spre niște zări nemăsurate
Printr-un mister sublim ce nu-l dezleg
Iar Suveran E peste toate,
„Divinul Miel” pe care Îl aleg...
Căci El m-a ales întâi, scăpându-mă de moarte!

11/11/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)