O mamă ce-a lăsat in urmă...

O mamă ce-a lăsat in urmă...



Dupa o lungă suferinţă
Plecă şi sora dintre noi
A suportat-o cu credinţă,
Privind spre viaţa de apoi.

Durerea grea când o răpuse
Răbda şi nu se revolta.
Zicea oftând: "Doamne Isuse!"
Apoi in rugă se-afunda.

O vorbă de apreciere
Avea, să spuna orişicui
Uitând parcă a ei durere,
Trăind spre slava Domnului.

Dacă vedea in noi greşeală ,
Spunea direct, nu menaja
Pe nimeni, însă la iveală
Tot adevărul iî scotea.

Dar n-o spunea ca să rănească,
Ci-n dragoste înfăşura
Tot, ca şi în ceilalţi să crească
Dorinţa de-a nu supăra

Pe Domnul sfînt, cu viaţa noastră,
Ci de-al iubi, de-a-l asculta.
Pe-oricine-l ajuta să crească,
Îl ridica, -l-încuraja.

Întotdeauna sfaturi bune
Apropiaţilor dădea
Îi învăţa ca să adune
Doar ce e bun,-i-mbărbăta.

Aşa precum stând în lumină
Vezi orice pată pe veşmânt
Şi în prezenţa dânşii, lină,
Simţeai că doare un cuvânt

Care l-ai spus fără să cugeţi,
Sau vorba nu ţi-ai respectat.
Simţeai că trebuie să cureţi
Tot ceea ce te-a întinat.

Iar pentru că numai credinţa
Şi doar ce-i sfânt o-nsufleţea,
Creştea şi in ceilalţi dorinţa
Pe Dumnezeu de-al asculta.

O artă binecuvântată
Avea in felul ei de-a fi
In aşa fel, că niciodată
Nepăsător nu puteai fi

Faţă de Domnul, ce te-ajută
Şi faţă de iubirea Sa.
Te motiva să ai mai multă
Credinţă, ca să poţi lupta

Cu greul vieţii, cu povara,
Ori cu necazul ce-l aveai.
Simţeai că vine primăvara,
Prin orice aspre ierni treceai.

A fost un stâlp de rezistenţă
-N familie, in casa sa,
Dar şi-un exemplu de credinţă
Pentru toată biserica.

Casa i-a fost mereu deschisă,
Cu drag pe oaspeţi ii primea;
Lucrarea ei ramâne scrisă
La Dumnezeu, in casa Sa.

Iar Domnul ii va da răsplată
Şi ca şi Dorca, va-nvia.
In ţara binecuvântată
Cu Domnul, pentru veci va sta.

Mulţi dintre cei ce sunt de faţă
Vor păstra amintirea ei
Ca pe-o senină dimineaţă,
O-ntruchipare-a dragostei

De fraţi, dar şi de adunare,
De tot ce-i drept şi-adevărat.
De-aceea, azi, pe toţi ne doare
Că sora noastră a plecat.

O mamă ce-a lăsat în urmă
Copii destoinici, deosebiţi,
Dar şi-a dorit ca-n sfânta turmă
A Domnului Isus să fiţi,

Copii ai ei! Ştim ce durere
Aveţi, că mama nu mai e.
Dar Domnul vă va da putere
Ca să vedeţi mai limpede

Că drumul marii ei credinţe
E-un drum ce trebuie urmat.
Domnul vă dea sfinte dorinţe
De a-l urma ne-ntârziat.

Ajută-i, Doamne, şi nepoţii
Să creadă-n Domnu-Isus şi ei
Ca să se bucure cu toţii,
Să fie in prezenţa ei

Când va veni odată clipa
Plecării, căci toţi vom pleca!
Ajută-i, Doamne, sub aripa
Ocrotitoare,-a Ta să stea.

Să creadă în Mântuitorul,
În jertfa Sa de pe calvar
Căci El ne iartă tot trecutul
Şi mântuire ne dă-n dar.

De-aceea a murit pe cruce
Domnul Isus, pe Golgota
Celor ce cred, iertare-aduce
Fă, Doamne, cu noi toţi aşa!

24 oct. 2009