Umblare pe marea vieții

Umblare pe marea vieții

Când în clipa-nvolburată, înfricați și plini de spaimă
Te-au trezit din somnul clipii ai tăi ucenici aleși
Când șuvoaiele de ape cuprindeau a bărcii cârmă
Tu erai acolo Doamne, plin de pace și semeț.

Și-ndreptata-i atunci glasul către valurile mării
Și spre vântul cel năsprazinc care aspru se porni
La a Ta mustrare, Doamne, toate forțele naturii
Au tăcut îndată! Liniștea din noapte se-auzi.

Si-nțeles-au ucenicii, că Tu ești Cârmuitorul
Că în mână Ta stau toate, ascultând al Tău sfânt glas
Că în noaptea cea mai neagră, Tu devii Luminătorul
Care strălucești deplin, până-n cel din urmă ceas.

O clipă Doamne si-astăzi parcă-ațipisei.
Și negura cea grea lovi din nou năpraznic
Dar nu în ucenici, ci-n barca vieții noastre
Suflă deodată vântul cu un vârtej puternic

Cuprinsu-ne-a și teama și-ngrijorarea vieții
Și valurile-uriașe ne-au devenit stăpân
Crezut-am că Tu, Doamne, ai ațipit la cârmă
Și că ne lași pe ape, in valuri sa pierim.

Și-n tot tumultul vieții, și-n toată agonia
Uitat-am că-n furtună, ești lângă noi prezent
Până în clipa când umili, am ridicat privirea!
Atunci zărit-am chipu-Ți cel minunat și blând!

In el am tresărit iubirea-Ți fără de hotare
Ce ne-a redat puterea de a păși 'nainte
Cu vocea Ta cea blândă ne-ai refăcut chemare
Ca să umblăm pe ape, încrezători în Tine.

Știm Doamne, căci și astăzi rămasa-I sus la cârmă
Și ne conduci prin toate fiindu-ne ajutor
Nu poate nici o forță străină a-Ți sta împotrivă
Căci toate-Ți sunt supuse, smerit și-ascultator.

Și ne smerim și noi, recunoscând, ca odinioară
Că Tu ești Domn și toate Ț-i se supun, deplin
Îți dăruim viața ca dar a mulțumirii jertfă
Până în ziua revederii!
Te așteptăm, slujind supuși amin!

Septembrie 2020