Străinul călător

Străinul călător

Alungat de-acasă,
De ai mei părinţi,
Ne-nţeles, în lume,
Să plec m-am decis.

Mare cursă însă
Mi se pregătea.
Într-o ceaţă-adîncă
Eram cufundat.

Nu mai aveam pace,
Nu puteam dormi,
Încolo şi-ncoace...
Unde voi porni?

Prietenii din lume
Cu dor m-aşteptau,
Cu braţe deschise,
Multe-mi promiteau.

Dar pentru aceasta
-mi-erau puse-n joc
Viaţa, sănătatea,
Şi promisul Loc,

Ce Isus din ceruri ,
Mi l-a pregătit,
Dragoste şi daruri,
Cu sânge plătit.

Am plecat cu trenul
Şi m-am tot gândit,
La viaţa şi felul
În care-am trăit.

Nu ştiam-nainte...
Ce voi apuca...
Aleg calea bună?
Sau calea cea rea?

Însă Dumnezeu,
M-a călăuzit.
Şi cu-un avion
Îndată-am pornit.

De prieteni, de lume,
Mă îndepărtam.
Binecuvântarea,
Parcă-o apucam.

Încet cu încet
Al meu Împărat,
Din tristeţea-adâncă,
El, m-a ridicat.

Şi-am trăit o vreme
Foarte fericit,
Credeam că mi-e bine,
Şi sunt împlinit.

Dar, din nou străin,
De fraţi alungat,
Iar mă simţeam singur,
Trist şi supărat...

Iar, cu faţa-n palme
Mă-ascundeam să plâng,
Înfrânt de o jale,
Trântit la pământ...

Însă Împăratul,
Iar S-a prezentat
Şi mi-a-ntins Cuvântul
Ce m-a-mbărbătat:

„Îţi vorbesc şi astăzi
Copile iubit,
Că lucrez în taină,
Că Eu M-am jertfit.

Că Eu nicidecum
Nu te voi lăsa.
Calea înainte,
Ţi-o voi arăta.

Şi cu nici un chip
Nu te-oi părăsi.
Te voi sprijini,
Cu tine voi fi.”

Prin credinţă-acum,
Eu o să trăiesc.
De Isus Cel Bun,
Nu mă dezlipesc.