Spre-aceeaşi Năzuinţă

Spre-aceeaşi Năzuinţă

...Şi dacă zilele, şi anii trec
Peste durerea-mi arzătoare
Ce o suport aici sub soare,
Cu Tine Doamne, să petrec
Oricât ar fi de grea şi mare!

Sub scutul Tău tare şi sfânt
Sa îmi găsesc liniştea dulce
În pacea sfântă ce-mi aduce,
Şi sufletu-mi de trudă-nfrânt
Să-l plec umilitor sub cruce.

Să pot pricepe că spre mine
Te-ai aplecat să mă mângâi
Când piatră aveam căpătăi,
Deşi durerea, strâns mă ţine
Zdrobindu-mi fragilul călcâi.

Mi-ai dat sfânta făgăduinţă
Mult sperată, în aşteptarea
Ce-oi presimţi-n eliberarea,
Ce s-o-mplini, prin biruinţă
Şi-mi va aduce vindecarea.

Şi dac-acum, e să mai sufăr,
Si-ncă să port, jugul durerii
Fără a şti dorul mângâierii,
Ca floarea albă cea de nufăr
Să mă închid în pragul serii!

Şi-apoi în zori de dimineaţă
Să-mi ridic faţa, către soare
Să mă deschid triumfătoare,
Ca razele-i prin nori şi ceaţă
Să-mi poată aduce-nviorare.

Căci Doamne, nu vei urgisi,
Pe niciun suflet ce trist vine
Să afle pacea dulce-n Tine,
Cu ochii-n lacrimi de-a simţi
Făgăduinţele, dulci şi divine.

Şi nu m-oi depărta de Tine,
Ori cât voi fi supus durerii
Oricât voi fi dispus tăcerii -
Căci peste lacrimi şi suspine
Reverşi balsamul mângâierii!

Şi când va fi, ziua cea mare
Cu ceasul ei, măreţ şi sfânt
Ce-l voi trăi pe-acest pământ,
Prin mult râvnita, vindecare
Să sar în sus, vesel să cânt!

Şi dacă pân-atunci vor trece
Încă zile şi clipe, în suferinţă
Sperând a trăi, prin credinţă
Doamne Bun, le voi petrece,
Gândind la-aceeaşi năzuinţă!

Flavius Laurian Duverna
16 octombrie 2006