S-avem răbdare

Era odată în câmpie
Un pui micuţ de ciocârlie
Care auzea prin lunci şi văi
Ce frumos cântă părinţii săi.

Ar fi dorit şi el să poată
Să cânte o notă aşa înaltă
Şi era trist şi abătut
Că acest lucru n-a putut.

Nu putea pricepe de fel
Cum nu putea cânta şi el,
Stătea în cuib zgribulit
De toată lumea părăsit.

Dar într-o zi, când a fost mare
Şi când a început să zboare
Putea vedea în depărtări
Şi cânta ca semenii săi.

Că Dumnezeu l-a înzestrat
Cu-n cânt aşa de minunat
Şi-a folosit a lui chemare
Doar când era destul de mare.

Şi noi adesea am dori,
Deşi putem doar gânguri,
Să facem slujba altui frate,
Dar acest lucru nu se poate.

S-avem răbdare şi să stăm,
În ascultare să răbdăm,
C-odată vom fi echipaţi
Ca să putem sluji pe fraţi;

Că Dumnezeu dă orişicui
Pricepere în slujba lui
Şi doar când bine o-mplineşte
Altă lucrare mai primeşte.