text Poezii

Prinț și cerșetor

de Toma Coca
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Toma Coca
Prinț și cerșetor

Din cerurile sfinte-nalte, Dumnezeu a hotărât
Să mă nasc în astă lume, pe acest pământ.
De mic m-a binecuvântat şi m-a numit chiar fiu;
Eram copilul Domnului, eram un prinţ.

Aveam frumos veşmânt de in.
Credinţa, dragostea, nădejdea,
Iubirea-I sfântă domneau în mine,
Facerea de bine, mereu în viața mea.

Mă bucuram de sfântul adevăr.
Răbdam cu bucurie în viață tot.
Din plin, pace ofeream în dar.
Cu drag, pentru Tine, făceam tot.

Cuvântul, Sfeşnicul, mereu aprins în mine.
Veşmântul învățăturilor în inimă țesute
Cu aur şi argint din marile faceri de bine
și stăruințe, în nopţi de rugăciune.

Cântam cu fraţii împreună, (ce sfântă părtășie!)
Cântările Sionului sfânt, laudă și mulțumire.
Eram fiu de împărat, Tatăl meu în veșnicie;
Eram un prinţ prin sfânta părtășie.

Dar.. într-o zi, bătu un vânt, uşor m-a aplecat.
Mândria mi-a pătruns în gând, în mreajă m-a atras.
Un strop de neveghere... atât, a fost de-ajuns,
Pe treptele-ntunericului, încet eu am urcat.

Pizma, lauda, m-au amăgit, m-am rătăcit.
M-a înalţat mândria, m-a depărtat de tron;
Îngâmfarea m-a-nlănțuit, răul altuia am dorit
Şi m-a trântit afară, departe de Sion.

Haina mea strălucitoare, plină de credinţă,
Acum era murdară, ruptă, zdrențuită.
Paharul ce altădată era plin de apă vie,
Acum era plin de apele murdare, urâte,

Ale relelor ce m-au târât în cloaca urîciunii:
În cele mai urâte fapte, duhoarea din lume...
Ajuns-am cerşetor, la răscruci de drumuri
Zdrenţuros, murdar, trăiam printre ruine.

Faţa-mi luminată, acum tristă, încruntată;
Un cerșetor în drum cu mâna întinsă...
Din prinț în Casa Domnului Cel Sfânt,
Flămând, setos, la margine de drum căzut.

Obosit de pribegie, m-am pus jos ca să adorm.
Doream o clipă de odihnă, aşa distrus eram...
Şi-n somn un vis eu am avut... auzeam în depărtare,
Zgomot mare, hărmălaie, ţipete de ameninţare.

Şi m-a purtat visul pe un deal, pe-o culme.
Vedeam o mare gloată urcând cu urlete.
Ce am văzut era cumplit... Isus sub cruce jos, căzut
Sub greaua povară, biciuit, urca umil, tăcut...

Când Lam văzut, Lam cunoscut, era chiar El!
Mi-am amintit cât mă iubea, călătoream cu El.
Şi m-a-mbrăcat în slavă, mă purta în lumină...
Mi-a fost ruşine şi am plâns, simțit-am a mea vină.

Când crucea sus, călăii ridicat-au batjocorind,
Când I-am privit osânda, tăcut, suferind...
Mi-am ridicat privirea-n sus, ca să-L privesc mai bine;
M-am rușinat atunci, căci El privea la mine.

Eu, ruşinat de ce-am facut... (căci plătea pentru mine)
El, suferind osânda grea, privindu-mă cu iubire,
Cu vocea-I stinsă de durere și înlăcrimat,
Duios mi-a vorbit: " Fiul meu, de ce M-ai lăsat?

O, fiul meu de Rege, fiu, de ce Sionul ai lăsat?
Şi unde e al tău veşmânt, de fiu de împărat?
Eu azi aici Mă răstignesc pentru iertarea ta,
Întoarce-te din nou la Mine, nu întârzia.

Uşa cerului deschid, fac sărbatoare-n cer...
Întoarce-te, îmbracă iarăși noul veşmânt!"
La cruce jos, cu sufletul îndurerat,
Plângeam căzut între pământ și cer.

Aşa mi-am revenit cu obrazul înlăcrimat.
Și am plâns când m-am trezit din somn;
Am înţeles: Isus în toate, chiar și în vis m-a căutat.
L-am ascultat şi m-am întors; sunt iarăşi în Sion!

Am hotărât să nu-L mai las sau urma să I-o pierd.
Îl urmez până la capăt, oricât mi-ar fi de greu.
Calea mântuirii nu vreau să o mai pierd,
În Sfânta-Mpărăţie, unde S-a dus, vreau eu
Căci mi-a promis-o mie, de mă întorc din nou.



Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise