Poate-i o ultimă Chemare

E toamnă târzie şi rece
Iar frunzele cad rând pe rând
Căci crengile, cu braţul feroce!
Le-aruncă cele vechi la pământ

Pretest că schimbat-au culoarea
Plăcută şi plină de cântec
Uitatând să mai facă mâncarea
Rugina schimbase-a lor farmec!

Ajuns-ai şi tu-n toamna vieţi
Trecând prin viaţă grăbit!
Dar oare în zori dimineţi
mai gândeşti ce-ai făcut pe pământ?

Avut-ai o casă frumoasă
Constructorul, fiind Dumnezeu,
Dar astăzi de vremuri e arsă
Nu crezi că mai e trupul tău!

Ajuns-a de vremi învechită
Trecând prin torente şi ploi!
Când Doamne va fi transformată?
Când fi-vom din nou oameni noi?

Nu-i timp s-o mai pot întreţine
Nu-i timp s-o mai pot îndrepta
Privesc către cer înspre Tine
Vreau viaţă eternă, din a Ta.

Nu-i tip să-i repar stricăciunea
La casa aceasta de lut,
în ea se ascunde minunea,
Minunea aşteptată de demult!

Nu-i timp să-i repar eu motorul
Ce poartă întreaga fiinţă
Nu-i timp să-i repar nici piciorul
Ce-l poartă prin târg şi piaţă

Nu-i timp să repar azi lumina
Pământul frumos să îl vadă,
Nu-i timp să repar azi grădina
Nici cele ce sunetul poartă!

E toamna în prag şi e rece
Iar frunzele cad rând pe rând
Isus prin grădină mai trece
Te chiamă şi azi suspinând!

“O vino:” E clipa din urmă
Acum când se scutură frunza
Primeşte-L pe Cel ce-o să vină
Să vadă de-ncolţit-a sămânţa!

Poate azi e chemarea din urmă,
Pământul, cuprins e de semne
Iar Domnul e gata să vină,
Ce oare vei face străine?

Meditează o clipă la vreme
Ce pierzi de te-ntorci la Cristos
El cerul, a lăsat pentru tine,
„Întoarcete” să fii bucuros.
26.01.2011gl