Pe scara ce duce la cer

PE SCARA CE DUCE LA CER

Pe scara eternă, ce duce la cer,
vrea să urce sufletul meu,
dar se simte stingher,
și pasul se mișcă mai greu.

Coboară Domnul Isus, solemn,
spre a mea întâmpinare,
dar eu ca și de lemn,
stau năucă, în nemișcare.

El știe, că-n urcare, vrăjmașul,
îmi pune piedici mereu,
îmi întărește pasul,
și mângâie sufletul meu.

Aprinde lumina să văd bine,
cum treptele urcătoare,
cu însușirile divine,
se îndreptă către Soare.

Stăpânul hotărârilor veșnice,
Stăpânul inimii mele,
din etern lasă să pice,
străluciri din mii de stele.

Cu har de bunătate, în inimă,
din îndurările Sale îmi cerne,
balsam cu o iubire sublimă.
Însușirile divine-mi așterne.

O nomadă, bătută de gânduri,
pe care firea o poartă,
pe îndărătnice drumuri,
stă gata să cadă moartă.

Să nu fiu pradă, lumii oculte,
în Credința mea mai firavă,
fă-mi inima să asculte,
a eternității sacră octavă.

Iartă necredința, prinsă-n valuri,
arde ereziile îndrăznețe,
ce trec peste maluri,
cu fel de fel de povețe.

Păzește-mă de-nvățăturile
ce credinţa mi-o strică.
Să stau în poruncile,
înțelepciunii Tale, fără frică.

Dă-mi Isus, înțelepciunea divină,
să păstrez sufletul neprihănit,
să nu fie prins de vină,
sub frământări sumbre, rănit.

Să veghez ne-ncetat în rugăciune
şi să stau sub harul primit,
aprinde farul, să văd bine,
Calea neprihănirii, spre infinit.

Pe scara eternă, ce duce la cer,
urcă Isuse, al meu suflet.
Să nu-mi fie țelul efemer,
și rătăcitor al meu umblet.

Numai cu tine pot urca la astre,
veghind asupra căii mele,
păzind poruncile sacre,
ferind sufletul meu de rele.

Pe scara eternă, ce duce la cer,
cu Tine, Isus pot zbura fericită.
Nu mă tem de aprigul ger,
pot învinge orice ispită.
Amin!