Pana vei veni

PANA VEI VENI



Mă-ntreb ades... de ce Te-ai îndurat
De mine, când eram o ticăloasă.
De ce-ntr-o zi Tu m-ai chemat,
Din groapa cea mai nămoloasă.

Nimica bun nu pute-ai găsi în mine,
Şi totuşi Tu, iubirea Ta mi-ai dăruit.
Zdrenţele mizere curgeau pe mine,
Tu, o haina de in fin, mi-ai pregătit,

Cu o iubire, ce n-am priceput-o, încă.
O nemarginită îndurare mi-ai arătat,
Mi-ai pus picioarele tare pe stâncă,
În hăul deschis de mine, nu m-ai lăsat.

Ştiu Doamne, m-ai ales, că m-ai iubit!
Şi pentru mine aveai pregătit un viitor.
Ai vrut, să văd lumina Ta, din infinit,
Să-mi umpli inima cu al cerului dor.

Şi Tu, Cuvântul viu, m-ai învăţat...
Că-n harul Tău, tot cerul e cuprins.
Şi slovele ce prind un rod bogat,
Sunt scările ce merg spre paradis.

Doresc... să-ţi fiu în toate ascultătoare,
Recunoştinţa mea... să Ţi-o arat deplin.
Căci, Doamne, Tu mi-ai dat o floare,
Să sorb lumina, revarsată sublim.

Ai pus în mintea mea, a Tale cuvinte,
Le-ai transformat într-un râu de apa vie.
Şi-n inimă mi-ai pus... un foc fierbinte,
Să-nteleg... că mi-ai dat, har de poezie.

Talantul acesta... nu vreau să-l îngrop,
Vreau să-l înmulţesc, ca să Te slăvesc.
Până vei veni şi-mi vei spune: ”Stop!
Am venit... în cer să te răpesc.”
Amin