Palatul azuriu

Acolo, în munţi, un palat se ridică
În vârfuri albastre lucind azuriu
În el nu se vede şi-o umbră de frică,
În el nu se află un pic de pustiu.

Ai lui trăitori nu ştiu timpuri de stingeri -
Ei viaţa, doar viaţa o poartă în piept!
Pe ziduri înalte o-armată de îngeri
Păzeşte castelul viteaz şi-nţelept.

Din cântecul lui curge-argintu-n cascade
Ducându-se-n valea în praf şi omizi,
Iar ploi cristaline-i pornesc din arcade
Pe verzile aripi de vânt din molizi.

Ce poartă-n prăpăstii şi văi de el vestea
Întrândă-n colibe pecum şi-n cetăţi,
Ci unii răspund că-i frumoasă povestea,
Iar alţii ascultă de autorităţi.

Chemarea deschide şi intră în vise
De-i cheamă-ndemnându-i spre piscuri de-argint
Că pusă fu știrea în legi interzise
Să nu se audă de ea pe pământ.

Cu mâini tremurânde strângând firfirigii
În groază să facă un pas înspre sus
Mulţimea genunii se-mbracă-n religii
Ca să-ndreptăţească a lor nerăspuns.

În turme şi gloate urmând vreo minciună
Care-i linişteşte că ei sunt aleşi:
Adică le vine-o putere din Lună
Grămezi ca să fie în nouri culeşi.

Dar anii se duc şi secole pleacă
Şi sabia bate, şi boli îi cosesc,
Iar ei le transmit la copii ca o joacă
Să nu părăsească-acest iad pământesc.

Vestirea vestindă plecă mai departe,
Rămaseră ei cu pustiul în sân,
Iar frica culege din beznă doar moarte
Şi ei tot rugându-se-n moarte rămân...

Ci sunt şi-ndrăzneţi ce se rup din răchite
Pornind ca să urce un drum priporos
Ei n-au când versetele să le recite
Spre a mulţumi târâirea pe jos.

Cu viaţa întreagă în munte, spre munte
Se duc şi se duc și nu dau înapoi...
Găsesc trecători ei, cărare sau punte?
Ce-i pasă de dânşii la lumea-n gunoi!

Posibil pierduţi sunt pe drumuri buimace
Răspunsul în munţi e-ngropat şi ascuns
Căci nimeni de sus în abis nu se-ntoarce
Ca să povestească-n palat de-a ajuns.