Nu plânge, Ieremia

Cetatea ce-a fost mare e astăzi printre roabe,
Tot mai presus se crede și tot mai jos s-a dus;
Ea vede miezul zilei când ziua a apus,
Nici dreaptă nu-i tulpina, nici spicul n-are boabe.
Nu plânge, Ieremia, căci de vom flămânzi,
Ne va hrăni căința și tot nu vom muri.

Râzând, asupritorii ne mângâie pe frunte
Și ne-au chemat să mergem pe drum alăturat;
La poarta zisă „largă” puhoi de inimi bat,
Robiți de bunăstare, plăceri și griji mărunte.
Ne-a prins ticăloșia, vrăjmașul e semeț,
Căci am primit lumină și-am semănat dispreț.

Ne fac cu mâna semne, dar toți ne-au părăsit,
Ne-au prins în neștiință și ne-au ucis bătrânii,
S-au împrăștiat păstorii, au tăbărât stăpânii
Și la călcarea Legii ne-am prins și ne-am unit.
Dar s-or alege-odată prieteni de vrăjmași!
Nu plânge, Ieremia, îndeamnă-i pe arcași.

Aceasta ni-i păcatul și-am spus că e destinul;
Blestemu-nmormântării în propria cenușă
Ne răsplătește felul de-a sta dormind la ușă,
Iar neamul se sfârșește, a înfrunzit măslinul.
Noi lâncezim în templul în care ne-am zidit,
Din baali și astartee, altar închipuit.

Sionul zace singur și preoții oftează
Iar noi, iubind minciuna, ne-am strâns în adunare;
Din dragostea de lume, făcurăm sărbătoare
Și ne-a secat izvorul, dar nimeni nu-nsetează.
Nu plânge, Ieremia, trezește voievozii,
Că stau ca somnambulii și ne conduc schilozii.

Ierusalimul moare, păcatul a rodit,
Flăcăi și fete mândre au cunoscut pieirea,
Proorocii deșarte ascund nelegiuirea,
Și adevăru-i unul, dar este travestit.
Ne-am fi numit și-acuma „Cetetea cea aleasă”,
De n-am fi luat de soață doctrina mincinoasă.

Dreptatea-nțelepciunii pe toți ne-a dezbrăcat,
Pedeapsa ne îmbracă în haina pocăinței.
Nu plânge, Ieremia, tu, om al suferinței,
Purtat prin întuneric, zdrobit și-ntemnițat;
Că de mai are Domnu-ndurare să ne țină
Un an, o zi, o oră – vom implora lumină.

Cel ce ne-a scos din groapa în care te-am uitat
Ne scoate iar la malul nădejdii și-mpăcării,
Căci auzim cu toții cum trâmbița chemării
Răsună pe Golgota, din Mielul sfâșiat.
Și-ndemnurile tale își poartă lin solia,
Iar Tatăl Și-a dat Fiul, să-nlăture mânia;
Și pentru noi sunt toate… Nu plânge, Ieremia!