Noi, străini...

Noi, străini...

Noi străini când rătăceam
Fiindcă eram fără de Tine
Alergând pe căi meschine,
Doamne, liniştea n-aveam
Pe drumurile vieţii-n ruine!

Tot ce este în lumea mare
Cu-al ei farmec de plăceri,
Ce-aspirau,... spre nicăieri
Ne ţinea-n vaga-ncleştare
Care ne-strângea-n dureri.

Doamne, deşi nu departe
Te-aflai de noi, pe cărare
Şi ne chemai cu-ndurare,
Cugetam gânduri deşarte
La jertfa-Ţi cea salvtoare!

Dar în marea-Ţi bunătate
O! Tu ni Te-ai descoperit,
Prin Singurul Fiu ce-ai iubit,
Ca Cel Sfânt ce ştie toate
Căci eşti Cel ce n-eai zidit!

La chemarea Ta duioasă,
La prea sfânta-Ţi glăsuire
C-avem har prin dăruire -
Ne-am întors umili acasă
Şi-am dat vânt la rătăcire!

Liniştea prin pacea Sfântă
Doamne-acuma, am găsit
Căci la Calvar Te-ai jertfit -
Şi-n dragoste, inima cântă:
Ne-ai iubit, ne-ai mântuit!

Flavius Laurian Duverna
13 februarie 2009