Nimic nu e la voia întâmplării

Nimic nu e la voia întâmplării
Ci totul este bine stabilit,
De Cel ce-a pus măsură cumpătării
Și foarte atent pe rând le-a cântărit.

În viață, drumul fiecărui om
E încă de la început trasat,
De Cel ce-a pus atom lângă atom
Și cu un rost aici le-a aşezat.

Nu rodul întâmplării e când ai
De întristări sau lipsuri parte,
Sau bucurii, sau colț de rai,
Ci totu-i scris în sfânta carte.

Unora le e scris să fie
Bogați și plini de-nțelepciune,
Altora doar amar şi sărăcie,
Părând că totu-i doar deşertăciune.

E mâna Ziditorului Cel veșnic
Ce în înțelepciunea-I mare,
Le-a chibzuit într-un mod tainic
După a Lui măsurătoare.

De la un capăt pân' la altul
Cu siguranța unui ceas,
Atât oceanele, cât şi uscatul,
Nu fac nimic, decât după-al Său glas.

Nici soarele nu-şi calcă a lui hotare,
Nici luna nu îşi schimbă al ei mers,
Nimic, nimic nu e la întâmplare
Cât timp e un Stăpân în univers.

El stelelor le pune nume
Și le aşează-n locul lor,
După a Sa înțelepciune
De Sfânt și Mare Creiator.

Când zorile-şi arată fața
Într-un decor parcă de vis,
Ştii că apare dimineața
Aşa cum El de la-nceput a scris.

Nu creşte nici un fir de floare,
Nici iarba şi nici vreun copac,
Aşa cum vor, la întâmplare,
Ci toate cum vrea El se fac.

E-o măiestrie fără margini
În tot ce Domnu-a conceput,
Acolo sus pe sfinte pagini,
Încă demult, de la-nceput.

O capodoperă divină
E universul infinit,
E numai a Domnului mână
În tot ce El a făurit.

Nimic, nimic nu-i la-ntâmplare,
Crede și nu te îndoi,
Că-n toate-I Dumnezeul Mare,
Cel care a fost, ce este, și va fi.

Toți am venit la o poruncă,
De El și voia Lui lăsată,
Dintr-o ştiință foarte adâncă
Și-o dragoste adevărată.

Cum alte vietăți îşi acceptă
Locul lor fără de cârtire,
Tu om, cu minte înțeleaptă,
Dă-I slavă fiindcă eşti a Sa zidire.