Martirii trec pragul

În văi de durere, miresme de Crin
Plutesc în apusuri însângerate,
Sub bice și săbii Credința o țin
Copiii Tăi Doamne, până la moarte.

E plâns și durere, lacrimi de jale,
Scutură macii petala de sânge,
Martirii trec pragul cântând Osanale,
Zdrobit este lutul, Iubirea învinge.

Din strigătul mut, din rana adâncă
Se arcuiesc peste văi, aurore,
Credința zidește granitul pe Stâncă,
Cetatea cu porți de mărgăritare.

E grea despărțirea, plâng cei ce rămân,
Speranța învinge amarul cumplit,
Isuse cu drag strângi răniții la sân,
În splendoarea Iubirii fără sfârșit.

Ce pot să însemne răni trecătoare?
Trandafiri din Șaron, broderii de vis,
Sublimul născut pe jar în cuptoare,
Esența Iubirii, veșnic Paradis.

Pe dealul durerii, scântei de Viață
Se varsă-n Oceanul fără hotare,
Aburul jertfei spre Cer se înalță,
Martirii trec pragul, Iubirea nu moare