Lebede

Era un alai frumos, emoţionat,
care aştepta să vină la propria-i nuntă mireasa.
Sanda Tulics (din comentariu)

Din orizonturi australe
În palmieri şi în catarge
Vin lebede – dalbe petale
Pe azuriul fără margini,

Spre înflorirea de lumină
Din obosirea depărtării,
Din ţară verde şi străină
În plaiul alb al primăverii.

Cu glasurile lor înalte
Ce sună-a trâmbiţe de îngeri
Suflete cheamă să tresalte
Din neputinţe şi înfrângeri.

Lăsând argila cu tot lutul,
Îngheboşirea – cu supusul,
Să reînceapă începutul,
Să hotărască cu apusul.

Însă-n ecouri mai răsună
Fără ca viaţa să o-ndrume
O toamnă palidă de Lună
Rămasă-n frunze şi în urme.

Dar lebedele sparg tăcerea
Ce şede-n mine încruntată
Că ea îşi scurge neputerea
În rămăşiţile din baltă.

Trec zburătoarele de şoapte
Prinse de lut şi de iubire
Şi se îndreaptă mai departe
Spre-o altă, proaspătă-nnoire.

Privirile şi-avântă dorul
Spre gingăşia de crăiese
Şi tremură în inimi zborul
Ca sfiiciunile miresei.

Şi-i înălţare, şi-i lărgime,
E roz de piersici, dalb de zarzăr,
Petale-n vers de prospeţime
Şi stihul de cocor şi barză.

Logodnicile îmbrăcate
În straie caste de splendoare
Pe bolta-albastră-naripate
Ori pe pământ floare la floare.

Grăbindu-se-n nunta din Paşte
Cu toată inima şi-avântul:
Ce bucurie vor cunoaşte
Întregul cer şi tot pământul!

O primăvară se întoarce
Cu argintia frumuseţe,
De nu-nţeleg cum de se face
Că-oftez şi-o umbră de tristeţe.