Lacrimi...

Te-ai întrebat vreodată-n viaţă
Ce rost au lacrimile, oare,
Ce-ţi curg şuvoaie pe-a ta faţă,
Când treci prin clipe de-ncercare?

Ce rost e ca să plângi în viaţă,
Ce rost avem să ne-ntristăm,
Se strâng acestea acolo-n ceruri,
Din viaţa grea ce o trăim?

Din fragedă copilărie
Ai învăţat că plânsul poate
Să vină după bucurie
Sau după o nuia pe spate...

Ai plâns apoi chiar şi la şcoală,
În tinereţe s-a întâmplat...
Lacrimi au fost, şi sunt destule...
...Prin câte trece viața ta...

Aşa s-au scurs în viaţă anii,
Cu biruinţi şi cu înfrângeri,
Cu fericiri şi clipe sfinte,
Sau, cu adesele înfrângeri...

Te-ai întrebat aşa, în şoaptă,
Ce rost au lacrimile tale?
Când ele nu pot rezolva trecutul
Păstrat în conştiinţe grele?

Când nu mai poţi schimba trecutul
Spre care-ndrepţi numai regrete,
Cum să găseşti în lacrimi scutul
Să stingi a remuşcării sete?

La Domnul este îndurare,
O, vin cu lacrimi de căință,
Şi raza sfântă va pătrunde
Şi va aduce buruinţă.

Prin jertfa îndurării sfinte
Se dă acum o rezolvare,
Lacrimilor de căinţă,
Ce curg pe obrajii noştri la vale...

Domnul îţi vorbeşte azi în taină:
”Eu sunt cu tine - nu te teme!”
Iubirea sfântă-ţi fie haină,
Şi ajutor, în orice vreme.

În harul Lui găsim răspuns
La tot ce lacrima-nfioară,
Domnul povara ne-a luat
Şi ne-a adus eliberarea.

Sunt fel de fel de lacrimi-n viață,
Ce ne pătrund în suflet dorul,
Şi-am vrea ca dragostea divină
Să limpezească tot fiorul.

Sunt lacrimi şi de despărţire,
Sunt lacrimi multe la trudiţi,
Sunt lacrimi multe doar în gene
Şi nevăzute de-ai tăi fraţi.

Nimic nu e la întâmplare
Se va strânge-n cupa Sa,
Şi cea mai mică picătură
Ce s-a vărsat în viaţa ta.

Cîte lacrimi varsă-o mamă
Pentru ai ei copii iubiţi,
Câtă rugă cu suspine
Înalţă-n viaţă doi părinţi...

O, câtă grijă, ce veghere,
Ce dăruire s-a depus,
Ca Domnul să dea sănătate
Şi pace la ai Săi micuţi.

Anii s-au dus... la bătrâneţe,
Varsă părinţii mai cu foc
Şi lacrimile bătrâneţii
Sunt mult mai multe, mai cu dor...

Dar lacrima îl urmăreşte
Pe cel ce a nesocotit,
Și ascultarea de a sa mamă
Şi chiar de glasul lui Isus.

Adu-ți aminte când cu lacrimi,
Te proșterneai la căpătâi
Şi vindecare, sănătate,
Domnul dădea pentru ai tăi.

Când lipsurile din viaţă
Te încercau parcă mai greu,
La Domnul este doar speranţă
El a auzit plânsul tău.

Şi a trimis un sol, ştii bine,
Ce inima şi-a încălzit,
Când Domnul a dat din nou o pâine,
Pentru căminul tău iubit.

Dă-i cinste, tu, copile-n viaţă,
Cinsteşte-o azi pe mama ta
Şi n-o forța să verse lacrimi,
Ci dă-i din mângâierea ta.

Dă-i un salut, mai dă-i o floare,
Mai dă-i o vorbă bună azi
Şi nu-i dispreţui răbdarea
Şi lacrima de pe obraz.

Și tu vei plânge-odată în viață
Şi tu ai să ajungi la greu,
În viaţă, singura speranţă,
O afli doar la Dumnezeu.

Dintre ale lacrimilor taine,
Doar cele ce-s de pocăinţă,
Găsesc valoarea cea mai mare
În drumul înspre biruinţă.

Doar sângele lui Isus spală
Orice păcat ce cu căinţă,
L-aduci la El cu rugăciune,
Cu lacrimi şi cu pocăinţă.

O, lasă ale lacrimilor salbe,
Să-ţi fie-n rugăciuni podoabă,
Când strigi mereu în haine albe:
O, vino Doamne, mai degrabă.
Amin