Greul parcă se înmulțește...

Greul parcă se înmulțește...

Viață, viață, cale lungă,
Tristeți, încercări, suferință...
Viața: un tren, în el toți urcă.
Vrei sau nu, nimeni nu întreabă,
În el, ne întâlnim cu toții.
Tăcuți, urcăm spre munți;
Privim din mers pe unde trecem:
Serpentine, văi adânci... ne înspăimântă.
Pe margini, ruvii de scai și spini...
Din mers ne agață de mâini;
Dureroși țepi sapă răni adânci...
Vagoanele: sunt anii noștri mulți.

Șinele trenului par o scară,
Fiecare traversă pare o gară:
Sunt anii noștri care s-au grăbit
Și uităm când și de unde am urcat,
Căutând mereu colțul cu fericire,
Privind atenți pe geamul vieții...
Șuieră trenul... pleacă, lăsând dâra de fum,
Copilăria, tinerețea, în urmă rămân...
Ne întrebăm de ce suntem trecători prin lume,
Călători, muritori plângându-și pierdute clipe,
Ascunse în fum și ceața ce-a ascuns bucurii...
Zgomotul roților lovit-au în piept ani de dureri.

Ce slab e omul, greul, parcă se înmulțește;
Din toate ungherele, șiret ne pândește.
Prefixul anilor schimbați: la fiecare gară și haltă,
La trecerea lor schimbam haina de speranță
Și o luăm de la început căutând fericirea,
Întâlnind multe răscruci, la fiecare, și crucea:
Singurul indicator ce ne arăta direcția...
Pe săgeată, trasat cu sânge scrie: Gara!
Singura linie a vieții ce indică spre cer, calea.
Mulțumit, oftezi: ești pe drumul adevărat
Care duce trenul vieții spre - Tărâmul minunat.
Trenul tău mereu condus de-o mână de Sus,
Mecanicul locomotivei, este chiar El, Isus.

Glasul roților, în ritm au un sunet trist...
Tu prin viața pe pământ ai fost un turist.
Ochii lacrimi au vărsat; tu, mult prea îndurerat...
Fiecare gară, haltă, cu greu te-a așteptat.
Obosit ai coborât, dar iar ai urcat,
De fiecare dată, tot mai împovărat
Și ai observat: totul este în grabă...
Lași câte un an în urmă, în fiecare gară;
Durerile, lipsurile sunt stații lungi;
Nu poți să le ocolești, povara ți-o duci.
Mulți sunt prin stații, așteaptă și urcă,
În altele, cei obosiți coboară, nu mai rezistă.

Prin poștașul - depărtare - vești triste primim,
Ridicăm mâinile spre cer, în Tine nădăjduim.
Plecați în rugă, Isus, Te chemăm să vii...
Pe brațele Tale Sfinte cu drag să ne ții,
Să uităm oboseala, Sus să ne odihnim,
Alături de Tine, fericiți să fim;
Să uităm drumul, paharul trist-amar,
Lacrima și zbuciumul, clocotul inimii de dor.
Ce grea e călătoria, grei sunt anii noștri în viață,
Clipele cele mai multe, pline au fost de suferință,
Dar... ne ducem crucea, spre cer urcăm...
Urmărim gara veșniciei! - Acolo coborâm! ...


PATTADA/29/04/2020