Focul iubirii

FOCUL IUBIRII

*
Focul iubirii, mai presus de orice închipuire,
Revarsă lumina din a cerului nemărginire.
Pune-n mișcare întregul pământ în plan divin,
Cu tot Universul martor al unui nou destin.

Suflet pustiu sub blestemul păcatului, amorţit,
Priveşte la cruce, unde Neprihănitul e răstignit.
Cuvântul întrupat semnează din iubire izbăvirea,
Harul pecetluiește omului, cu sânge mântuirea.

Eliberat din noaptea efemeră a negrului pustiu,
Purtat pe braţele Celui ce-i Sfânt şi veşnic viu,
Zbuciumul tău găseşte odihna-n zorii dimineţii,
Nu te mai temi de moarte, e nou orizontul vieţii,

În diadema mărgăritarelor din picături de sânge,
Revărsată pe inima care, în căinţă se frânge.
Moartea cu mânie tresărind, când o simţi venind,
Speranţele vieţii din iertare pe deplin se aprind.

Credinţa mai presus de-nţelepciunea omenească,
Schimbă a ta gândire, în cugetare dumnezeiască.
Şi se revarsă tăcută lumina diafană, ca o sclipire,
Trezeşte orice ființă din a păcatului amorţire.

Pătrunde până-n adâncuri, ce par de nepătruns,
Pune-n mişcare minutul pocăinţei, tainic ascuns.
Şi omul devine prin înfiere, fiu de Dumnezeu,
La cruce, se răstigneşte mândria firescului eu.

Focul iubirii mai presus de-nţelegerea omenească,
Metamorfozează firea omului în fire cerească.
Revărsată lumina înţelepciunii ca o scânteie,
Dă omului rugăciunea, a eternităţii cheie.

La cruce, moartea e învinsă, cu puterea de-nviere,
Harul iubirii revarsă a cerului mângâiere.
Viaţa veşnică triumfă, prin iubirea Lui Dumnezeu,
Orice obstacol pe calea vieţii nu mai pare greu.

Focul iubirii, mai presus de a omului știință,
Aprinde în inimi pocăite o vie credință.
Urcă sufletele pe unda luminii în veșnicie,
Având puterea Cuvântului cu Isus în armonie.

Amin!