Era o vreme…

Era o vreme de durere
Când mă-ngrozeam privind spre cer,
Cădeam plângând fără putere,
Fără vreun strop de mângâiere
Jos, în genunchi, într-un ungher...

Şi lacrimi calde fără număr
Curgeau ca un izvor amar,
Era cumplit de greu să sufăr
Făr’ să mă pot pleca pe-un umăr,
Ci singură... singură doar...

Doream să plec, să plec departe,
Să uit de mine, de pământ...
Şi gânduri negre, stări de moarte,
Mă-nconjurau dând la o parte
Orice nădejde şi avânt...

Stând aplecată-n rugăciune,
Făr’ să mai pot rosti ceva,
Isus Hristos, printr-o minune,
Simţeam duios că-n mine pune
Nemăsurat iubirea Sa.

Toată fiinţa-mi chinuită
De-atâtea lupte, suferinţi,
A fost cu pace întărită,
Când în privirea-i strălucită
Zărit-am lacrime fierbinţi.

Plângea cu mine, El, Iubirea,
Simţind întregul chin al meu,
Şi-am înţeles că fericirea,
Iubirea, viaţa, împlinirea,
Le pot găsi în Dumnezeu.

Prin Duhul Sfânt cu bunătate,
M-a ridicat, m-a sprijinit,
Şi clipe binecuvântate
De bucurii nemăsurate
Cu Domnul slavei am trăit.

Chiar dacă treci prin clipe grele
Şi simţi că-nfrânt te prăbuşeşti,
O, n-asculta de gânduri rele,
Isus mai tare-i decât ele
Şi-ţi dă puteri să biruieşti!

O, nu ceda deloc creştine,
El ştie tot, nu-i la-ntâmplare;
Apleacă-te-n genunchi mai bine
Şi spune-i totul despre tine
Căci El e Dumnezeul tare.

La El e totul cu putinţă
Deci nu te teme, fii pe pace,
În Domnul tău să ai credinţă
Şi-avea-vei mare biruinţă,
Căci tot ce spune El se face.

Oricât de mare-ar fi durerea,
Tu nu eşti singur niciodat’,
Căci El ţi-aduce mângâierea,
Speranţa, liniştea, puterea,
Să poţi striga: ’’am câştigat!’’

Amin
07 ianuarie 2012