După psalmul 62

În Dumnezeu mi-e sufletul deschis
Și numai El îmi este-ncredințarea
Cu-ardoarea-ndeplinirilor de vis
Îmi dă și Ajutorul și Salvarea.

Mă ruinam un gard dărăpănat
Ori zidul care-i gata să se surpe
În care cei fără obraz și hat
Loveau cu șiretenia de vulpe.

Cu zâmbetul doar în blagosloviri,
Cu inima-n hâtrie hrăpăreață
Ei mă momeau din casă-n amăgiri
Să mă agațe-n cumpăna de piață.

În furtișaguri și-n minciuni trăind
Cu inima lipită de avere
Curgeam cu toții viața risipind
Și veștejiți cu-ncetul de putere.

Cuvântu-a cuvântat în duhul meu
Și inima L-a auzit și-aude
Că sufletu-mi împotmolit de greu
A evadat dintre pretenții scunde.

În Dumnezeu speranța și-a-ncrezut
Și și-a-ntărit clocotitor temeiul –
Isus îmi dă eternul început
În care am avântul și-obiceiul.

Ființa-mi este templul nou-zidit
Pe Stânca Lui va sta un turn de pază,
Loc de-adăpost și locul întărit,
Și slava mea Isus întemeiază.

Pierdui credința de-animal biped,
Nu m-amăgesc în faptele de fapte -
În Domnul Mântuirii mă încred
Dreptatea ce-o unește-n Bunătate.