După psalmul 59

Salvează-mă, Isuse, de câini răi
Ce-n întuneric urlă ca și lupii
Și-i izgonește-n vinetele văi,
Din cânt de urlătură întrerupe-i.

Pășesc prin noapte bietul peregrin
Viața ce și-a-ndreaptat-o spre Cetate,
Însă dulăii Calea mi-o ațin
Să mă încurce-n beznă și în moarte.

Privirile le scânteiază foc
Și își recită versuri de bravadă:
„Doar prin întunecime ai noroc:
Căci cine-n noapte poate să te vadă?”

De frică-atins mă rog de ajutor
Vino, Isuse, în întâmpinare!
Că ei sunt foarte mulți în haita lor,
Iar eu sunt foarte fără-ajutorare.

Cu trăinicia Brațului Tău Sfânt
Lovește-i fără milă, să-i împrăștii
Să nu încurce omul pe pământ
Să-și viețuiască viața omenește.

Ei în adunătura lor de hoți
Singuri s-or da soarta să-i pedepsească
Înveninați de propriii lor colți
Și de negustoria tâlhărească...

Tu pavăză ești, Doamne, celor blânzi –
M-ai ocrotit în mijlocul Cetății!
Și doar ascult cum scheaună flămânzi
Pe făcătorii hâtri-a nedreptății.

Voi binecuvânta Puterea Ta
Până la flori de zori în înflorire,
Și dis-de-dimineață voi urma
Să mulțumesc de Milă și Iubire.