După psalmul 54

Mi se răscoală spaimele-nfocat
Ca-n neputința mea să mă convingă,
Mă-ntemnițai în bezna fără hat –
Vrăjmașul cel mai mare-al tău – ești singur.

Iar sufletu-mi speriat s-a fâstâcit:
Se pitulă cu ochi de vizuină
Văzându-și viitorul nimicit
Din Țara fericirii din Lumină.

Însă Credința inima-a pătruns
Lănțugurile-ncearcă-a mi le frânge
O rugăciune caută răspuns
Și, de la Domnul, ajutor și sprijin.

Isuse, iar mă vezi neputincios,
Alungă-mă pe mine de la mine,
Stârpește-mi, Doamne, tot ce-i veninos
Ce-mi scrijelează inima-n suspine.

Doar Tu în stare ești să mă-nfiripi
Vindecătorul meu de orice boală
Lărgindu-mi iar puternice aripi
Ce-și scutură temeri și oboseală.

Doar pe o clipă am uitat de rost
Mă și-nfășară umbre veninoase...

Dar dacă Dumnezeu nu ar fi fost –
Ce-aș fi făcut prin pâcle fioroase?