După psalmul 119

Sunt fericiți acei ce-n calea lor
Poruncile Cuvântului păstrară,
Cu inimă, cu minte și cu dor
Ei le-au ferit de bezna de afară.

Cuvintele-Ți, Isuse, le păstrez
Ținându-le cu viața mea întreagă
În ele eu respir trăind în crez
De bâjbâirea asta-n noaptea vagă.

Cum oare eu cărarea mi-am ținut?
Mă îndrepta-a Cuvâtului Tău Lege
Ce-n inimă mi-a fost un conținut,
Dar și o bucurie, se-nțelege!

Mi se topește sufletul de dor,
Mă desfătez în dreapta întocmire
Rămân doar ca străinul călător
Când nu-Ți aud Cuvântul de Iubire.

Deschide-mi, Doamne, ochii cât mai largi
Să nu îmi pierd din pas a Ta cărare
Căci râpi de neveghere cască largi
Să-mi muște obositele picioare.

Nu mă lăsa cumva să mă abat
Din muzica orânduirii Tale
Ci să rămân cu sufletu-nălțat
Și bucuros comorilor din Cale.

În gândurile mele, fericit,
Să îmi perind avânturi în lumine
Să nu-mi fie obrazul înroșit
De-o palmă ce mi-o trase vreo rușine.

Tu scut îmi ești și-mi ești și adăpost
Nădejde, sprijin din făgăduință,
Zadarnic cei cu Tine ce au fost
Încearcă să m-alunge din Credință.

Mă depărtează, Doamne, de cei răi
Ce caută ca să mă prindă-n cursă
Și vor să-mi piardă-n idoli și în zei
O Cale ce-n chemarea Ta-i parcursă.

Cu Tine, Doamne, eu sunt îndrăzneț,
În ocrotirea Ta eu pot sta tare,
Iar cei ce-Ţi calcă Legile semeţ
Ca pleava se vor duce-n dezonoare.

Tu nu-i mai cerți pe cei ce-s îngâmfați
Și ei se pierd întruna-n orice clipă
Cu orice năzuință blestemați
Să plece fără-ntoarcere-n risipă.

Ei caută doar aur și argint
Cu nesimțiri în inimi de grăsime
Tot rătăcesc trufași prin labirint
Urmați de risipiții din mulțime.

Ci Tu-i disprețuiești pe dânșii toți
Ce s-au ascuns din nou în mări de lume,
Iar toată mocoșeala le-o socoți
Doar bulbucire jalnică de spume.

Sunt, Doamne, fericit că-s doar un rob
Care păzește Legea și Dreptatea,
Ferește-mă de cârâiri de corb
Ce-aruncă din amvoane strâmbătatea.

Nu îmi lăsa în mine-un semn de boli –
De cărturari departe-i mântuirea,
M-am despărţit de adunări şi şcoli
Pe Calea Ta cătându-mi împlinirea.

Din temelia Ta de Adevăr
Privesc cărturăriile cu scârbă
Când, îmbuibându-şi minţile cu zăr
De băuturi, ele se-nvârt în sârbă.

Minciunile lor nu le-oi suferi,
Ca cei din gloate n-am să îi aplaud,
De şapte ori la şapte ori pe zi
Cuvântul Tău eu îl traiesc şi-L laud.

Ferește-mă, Isuse, de ocări
Ce mi le-mproașcă batjocoritorii
Că legile-Ți îmi sunt și desfătări
Și-n inimă îmi sunt sfătuitorii.

Gândindu-mă la Legea Ta adânc
Vreau c-orice clipă de învățătură
Nu doar să mă adăp și să mănânc,
Dar să-Ți vestesc și Dragostea prin gură.

Oricare pas eu Ți-l istorisesc
Chiar sufletul lipit de-i de țărână,
În traiul meu din veacul omenesc
Un viitor în plânset se amână.

Ridică-mi în Lumină viața mea
Dându-mi înțelepciunile-Ți în cuget,
Învață-mă din nou a te urma
Ce n-ar dori o lume să îndruge.

Să pot alege Calea-n Adevăr
Cu toată fremătarea mea de viață
În înălțarea Duhului în cer
Cu-orice cuvânt, Isuse, mă învață!

Cu judecata Ta povățuind
Abate-mă de la poftiri deșarte
Și inima apleacă-mi ca în gând
Să n-am câștiguri și-nvățări de carte.

Să știu aș vrea-mplinirea de porunci
Pe care Tu le-ai dat pentru vecie
Și să îmi bucur fericirea-atunci
Și fericit să fiu în bucurie.

Sunt robul Tău în sfântul Legământ
În care-i pus miracolul nădejdii,
Îndepărtat din slove de pământ
Ce-și flutură frumoasele odăjdii.

Eu zi și noapte Legea Ta mi-o pun
În încântări și-n cântecele mele
Cu înălțarea stelei de Crăciun
Cu înfloriri în Paște de lalele.

Ascultă-mi rugăciunile fierbinți
Ce caută răspunsurile drepte,
Nădăjduirea în făgăduinți
Date în judecățile-nțelepte.

Nu-mi ridica în față anii grei,
Iar viață nu-mi întinde cu fărâme,
Știința Ta mi-o pune ca temei
Ca inima să nu mi se sfărâme.

Chiar dacă ochii mi-s topiți spre drum,
Iar sufletul tângește dorul Milei,
Ajuns ca și burduful pus în fum
Nu mă încurc în numărul de zile.

Căci Tu mă treci ușor pe lângă gropi
Ce vor ca să mă prindă cu necazul
Lăsându-le cu văzul de ciclopi
Să-și mulțumească pofta lor și nazul.

Trece-Adevărul Tău din neam în neam
Și tot ce ai creat rămâne sigur
În Legea Ta în care eu azi am
Tăria că nu-s părăsit și singur.

Eu am văzut în lume plăsmuiri
Vestite în cuvinte și imagini,
Cuvântul Tău însă-n desăvârșiri
Nu are comparație și margini.

Pe zi ce trece Legea îți iubesc
Mai mult din rugăciune-n rugăciune,
În infinit în ea tot cresc și cresc
Și nu pot lămuri așa minune.

Învățătorii mei îmi sunt uitați
Pășesc pe lângă-nțelepciuni bătrâne,
Iar tot ce-au spus puzderii de-nvățați
Rămân în urmă de avântu-n mâine.

Cuvintele-nțelepte când repet
Mi-i cerul gurii parcă tot în miere
Și de la căi greșite mă îndrept,
Pe Calea Ta mi-adaugi iar putere.

Cuvântul Tău e-o candelă în seri,
E o lumină pe cărarea-n noapte,
Un jurământ străpuns de întrebări
Mă poartă-n insistență mai departe.

Mi-s Lege ale Tale-nvățături
Ce-s peste forfotiri de simțăminte
Și inima-n cuvintele de guri
Anunță înălțările de minte.

Să le cuvânt cu cei ce-s credincioși
Cu-i Legea Ta e fericire-n praznic
Căci nu-s de fire doar ambițioși
Să își înalțe numele obraznic.

Cuvintele-Ţi întind descoperiri
Doar celui de religii ce-i departe,
Mă ştiu că sunt în sfintele priviri
Căci robii Ţi-i înalţi în libertate.

În Tine, Doamne, sufletu-mi deschid
Ca în Lumina Ta să zboare lacom
Precum pământul din deşert arid
Din ploaie în verdeaţă se îmbracă.

Îţi caut Faţa Ta cu foc de dor
Şi cu neastâmpărările suveicii
Încep a mă preface-ntr-un izvor
Ce curge pe sub freamătul de sălcii.

Înţelepciunea Ta-i pe veci de veci,
Pe mine, Doamne, râvna mă mănâncă
Cât înspre mine Legea Ţi-o apleci
Eu, însetat, întruna o vreau încă.

Doar pe dreptate pui Tu judecăţi
Ce-s fără nici o zare de prihană
Şi cu Credincioşia ne arăţi
Cum lecuieşti o boală ori o rană.

O iau în faţa zorilor şi strig:
”Nădăjduiesc făgăduinţei Tale
Şi nu mă tem de viscole şi frig,
Nici de otrava colţilor în bale...”

Alerg de mântuire-mbrăţişat
Că străji de noapte îmi rămân în urmă
De viitorul Tău îmbărbătat
Că toate îngrozirile se curmă.

Ca oaia cea pierdută-am rătăcit
Prin mlaştina ce vieţile doboară,
Acum sunt, Doamne, cel mai fericit
Când Legile-Ţi găsesc ca pe-o comoară.

Mă-nţelepţeşte în Cuvântul Tău
Şi rugăciunea-n împliniri ridică
Ca limba mea să cânte doar mereu,
Iar inima să nu-mi cunoască frică.

Aripa Ta să-mi fie-acoperiş,
Iar Judecata Ta să mă ajute,
Cuvintele-mi din văi ori povârniş
Să Te înalţe, Doamne, pe-ntrecute.

Că-n Tine numai sufletul mi-i viu,
În mâna Ta găsi-voi ajutorul:
Eu robul Tău, Părinte, vreau să fiu
Precum în mine îţi iubeşti feciorul.