text Poezii

Drumul încercării

de George Lupsea
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Lupsea


A fost o zi când am crezut că viaţa
Va înceta în floarea tinereţii,
Durerea mea îmi spulberase fiinţa
Iar duhul a simţit fiorul morţii,

Lovit în trup şi fără de speranţă
Am alergat la oameni pământeşti,
Să-mi spună cineva că mai am viaţă
Fără să se ascundă pe sub măşti,

Dar în zadar, căci suferinţa grea
Mi-a spulberat gândul de vindecare
Orice speranţă-n mine se-nchidea
Căci nimeni nu-mi aduse alinare!

Bolnav în trup, zăceam în suferinţă
Dar duhul se părea că-i mai bolnav,
Până-ntr-o zi în calea mea o fiinţă,
A apărut cu glasul Lui firav!

Când l-am privit avea o haină albă
Era înalt, avea un glas duios!
Faţa, nu i-am văzut, dar vocea-i caldă
Parcă-mi şopti căci El este Hristos.

Atunci cu duhul meu zdrobit, îndată,
De haina lui cu frică m-am atins.
I-am zis că sunt o fiinţă părăsită!
Şi duhu-n mine se porni în plâns!

El m-a văzut zdrobit şi-n suferinţă
Cu voce-ai blândă un cuvânt mi-a spus,
Mai ţine-o zi de post şi ai credinţă
Căci vei primi la ruga ta răspuns!

N-am înţeles o clipă, taina vieţii,
Şi n-am ştiut de ce-s în suferinţă,
Dar mai târziu în zorii dimineţii
Am înţeles că-i drum spre biruinţă,

De nu trece-am prin focul încercării
Poate eram acum pierdut prin lume,
Dar Dumnezeul sfânt al îndurării
În suferinţă a venit la mine,

El s-a atins apoi de trupul meu
A pus în el puterea s-a cerească,
A scos din mine tot ce-a găsit rău
M-a curăţat de firea pământească!

Atunci am înţeles că suferinţa
E câte odată, leac alinător!
Ea m-a făcut să îmi privesc viaţa
Şi să Îl chem pe Domnu-n ajutor!

În disperare am strigat spre Domnul
Văzând că nu mai e nici o speranţă,
Dar a venit la mine Salvatorul
Şi-am început cu El o nouă viaţă.

M-am proşternut naintea Celui veşnic
Recunoscând c-am fost un păcătos,
Am înţeles că drumul meu vremelnic
Nu poate fi aici fără Hristos!

Trecu-ta douzeci de ani de-atunci
Şi azi îi mulţumesc lui Dumnezeu,
Căci El mă poartă pe câmpii şi lunci
Oriunde merg, mă duc cu Domnul meu

Cu El şi-acum la anii bătrâneţii
Viaţa pare că e mai uşoară
Îl simt mereu în zorii dimineţi
Cum prin Cuvânt la mine se coboară!

Şi mă înviorează pe-a mea cale
Mă umple de puterea Lui cerească
Nu mai sunt omul cel căzut în vale
Sunt fiul cea-nvăţat cum să iubească!

Iubitul meu de treci prin suferinţă
Şi ţi se pare că nu mai sfârşeşte,
Chiamă-L pe Domnul, ce dă biruinţă
Căci şi pe tine Domnul te iubeşte.


Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise