Dragostea antidotul urii

DRAGOSTEA ANTIDOTUL URII



Cum ţâşneşte izvorul între stânci,
Tot mai limpede şi mai cristalin,
Tot aşa rugăciunea din răni adânci,
Ţâşneşte spre mila Mielului divin.

Cum izvorul străbate orice obstacol,
Să scoată apa minerală în lumină.
Din adâncul sufletului ca un miracol,
Rugăciunea aprinsă ţâşneşte sublimă.

Îşi croieşte drumul tot mai puternic,
Oricâte obstacole-n cale-ar avea.
Şi-n dragoste stă de veghe cucernic,
Sub harul iubirii, găseşte liniştea.

Inima, dragostea pas cu pas o învaţă,
Ş-o cunoaşte din ce în ce mai bine.
Înţelege că doar dragostea dă viaţă,
Şi-i magnet, ce cu cerul legătură ţine.

În suferinţă-şi pune dragostea rubinul,
Şi-n rugăciune credinţa-i desăvârşită.
Ş-oricât duşmanul şi-ar întinde spinul,
Nu te poate atinge înţepătura-i otrăvită.

Şi nici veninul nu te poate-nvenina.
Căci Dragostea e antidotul urii.
Cu ea, fieştecare zi, ţi se va-nsenina,
Mâncând din pâinea caldă a Scripturii.

Nu poţi schimba adevărul, e veşnic,
Dar Adevărul poate schimba omul.
El e pentru suflet cel mai bun sfetnic,
Cu dragostea, în lumină îşi au locul.

Adevărul e întodeauna biruitorul,
Chiar dacă se arată uneori mai târziu.
Cel ce respinge adevărul e rătăcitorul,
El ofileşte sufletul, ca să n-ajungă viu.

Dezvăluie tot adevărul cu toată dragostea,
Căci, Adevărul fără dragoste e-nşelător,
Şi dragostea fără adevăr e iluzie rea.
Fii dragoste şi adevăr ca-L Tău Salvator.
Amin!