Comuniune-n rugaciune

COMUNIUNE-N RUGACIUNE



Când razele de soare se răsfrâng în zori,
În odăiţa-n care ţi-e altarul de-nchinare.
O comuniune profundă-n rugăciune, deseori
Te absoarbe-n tainice uniri de comunicare.

Un suflet de copil se trezeste puţin speriat,
Deodată îşi zăreşte mama, pe genunchi,
În inima lui liniştit, priveşte-ngândurat:
Oare, de ce mama-şi frânge al ei trunchi?

Urechea lui aude, cum mama cere-ndurare,
Pentru o nouă zi, belşug de binecuvântare.
Slăveşte pe Domnul, ca dat din nou iertare
Să poată vedea, minunatul răsărit de soare.

Mulţumiri se aud, c-a dat Domnul sănătate,
De pe patul suferinţei, a ridicat şi întărit.
A revarsat din plinătatea Lui har de bunătate,
Suferinţa s-o aline, El şi astăzi s-a grăbit...

Minunea cerească, durerea grabnic a stins,
Şi cerul nu mai pare departe, de neatins.
În valul mulţumirilor sufletul stă prins,
De focul iubirii divine ce veşnic i-aprins.

Copilul înţelege, mama pentru el se roagă,
Se pune liniştit, cuminte, pe marginea de pat,
Pe genunchi se aşează şi cu mama se roagă
Şi-aduc mulţumiri Slăvitului Împărat.

Amin!