Comorile cerului

Comorile cerului

A fost odată, mai demult,
Lângă-o pădure deasă
Bunica și nepoata ei
Așa de credincioasă.

N-avea în viață avuții
Așa le-e datul sorții...
Cu mare greu, chiar zi de zi,
Treceau de pragul morții.

Erau sărace, de mâncat,
Strângea cu greu, sărmana
Un braț de lemne din păduri
Ca să procure hrana.

Plecă fetița de cu zori,
Prin frigul de afară
Căci altă sursă nu era
Pentru ele, amândouă.

Strângea lemnuțe băț cu băț
În sat ca să le vândă,
Să poată pâine cumpăra,
Lucra chiar și flămândă.

Mereu, mereu nădăjduia,
Căci ea va crește mare
Și altfel se vor descurca
Să aibă de mâncare.

Așa pleca în iarna grea...
Avea un colț de pâine
Cu bucurie alerga
S-adune lemne bune.

Deodată, oare ce-auzi?
Un băiețel în lacrimi,
Plângea de foame în desiș
Zicând printre sughițuri...

Și se ruga așa frumos
De are de mâncare,
Să-i dea și lui măcar un pic
Că-i este tare foame.

Fetița flămândă și ea
Scoate cu bucurie
Colțul de pâine și i-l dă
Căci mila o cuprinde.

Parcă nu se gândea la ea,
Ci era fericită
Când pe ceilalți îi ajuta
Chiar de era flămândă.

Plecă apoi la munca ei
Cu grabă prin pădure
Când o fetiță apoi zări
Cum tremură și plânge.

Mi-e frig, îngheț, ce să mă fac?
Rochița mea e ruptă,
Nu am batic și nici fular
Iarna-i așa de lungă...

"O, dă-mi te rog baticul tău",
Cu ochii-n lacrimi zise
Să pot să mai răzbesc și eu
Iarna ce nu se duce.

Și-i dă fetița-al ei batic
Rămase doar cu șalul
Deși e frig, nu e nimic,
Domnul îi dete harul.

Era aproape pe-nserat
Când o bătrână-apare
De prin desișul din păduri;
Ea tremura mai tare.

Aproape țeapănă de frig
Cu mâinile pe șale
Plângea că-i este tare frig,
Fularul ei i-l cere.

Avea în suflet har ceresc
Și o iubire sfântă
Îi dă fularul călduros
Și iar merge la muncă.

În drum spre casă s-a-ntâmplat
Că-n calea ei apare
Un bătrânel încovoiat
Și lemnele îi cere.

"Eu sunt bătrân și s-a-nnoptat
Nu pot culege lemne
Și sunt așa de înghețat
Tu poți a mai culege."

Ea doar o clipă zăbovi
Că-n clipa următoare
Brațul întreg i-l dărui
Când o lumină mare,

Un înger sfânt a coborât
Din cer, din înălțime...
Fetița daruri mari primi
De-abia le putea ține.

E un simbol și pentru noi
Să învățăm ce-i mila
O faptă bună fă oricui
Căci Domnul e iubirea.

Nu te uita că rabzi mereu
Lipsit de daruri multe
Că Domnul sfânt va da din cer
Comorile-I preasfinte.

Ele-s comorile ce țin
Și-aici, și-n veșnicie
Cu ele propășești mereu
Și scapi de sărăcie.

Înțelepciunea, ce dar sfânt!
E-un dar și sănătatea,
Eu nu le pot enumera:
Credința, bunătatea...

Comori din cer tu vei primi
De faci ce este bine,
Când Domnul cere azi ceva,
Tu dă-I în dar iubire.
amin