Chiar dacă-i iubeşti pe-ai tăi

Chiar dacă-i iubeşti pe-ai tăi
Şi te lupţi pentru dreptate,
Vor fi şi mulţi oameni răi
Şi-ţi vor fi-mpotrivă-n toate.

Chiar şi cei apropiaţi,
Cărora le faci mult bine,
Cei ce-ţi sunt surori şi fraţi,
Uneori lovesc în tine.

Nu le place traiul drept,
Vietuirea-n curăţie
Ei îl numesc înţelept
Pe acela care ştie

Să-şi bată cu pumnu-n piept
Şi să se-nalţe pe sine,
Să numească strâmb, ce-i drept,
Răului să-i zică bine.

Doar când Domnul te-a ales
Ca să faci a Sa lucrare,
Te vei face înţelept
Mergând pe dreapta cărare.

El te-o binecuvânta
Cu putere şi voinţă,
Pe alţii a-i îndrepta
Spre starea de pocăinţă.

Aşa i s-a întâmplat
Şi lui Moise, de-altă dată
Atunci când a încercat
Să-şi arate şi el toată

Dragostea care-o avea
Pentru naţia-i robită.
Când un egiptean bătea
Pe-un rob evreu, ca pe-o vită

A sărit a-l apăra
Însă l-a lovit cam tare
Şi-a murit. Dar nimenea
N-a fost martor la-ntâmplare.

De-aceea, Moise-a crezut
Că alţii n-o vor aflară.
Dar altă dat-a văzut
Doi evrei ce se certară

Şi le-a zis: “Voi sunteţi fraţi,
Sunteţi de-aceeaşi etnie,
Nu-i bine să vă certaţi!”
“Ce, ai vrea să-mi faci şi mie

Ce-ai făcut dăunăzi
Egipteanului cu care
Un evreu se ciondăni?
Crezi că eşti mare şi tare?!”

Moise-atunci a înţeles
Că se ştie de-ntâmplare.
De aceea, el a mers
La o mare depărtare

Să trăiască-n Madian,
Căci Faraon l-urmărise.
Şi n-a stat numai un an,
Aşa cum îşi plănuise,

A stat patruzeci de ani,
Lăsând bogăţii, palate
Şi-a trăit printre ciobani
O viaţă în simplitate.

Chiar de-a fost crescut ca fiu
Al egiptenei prinţese,
A stat mult timp în pustiu,
Fiindcă Domnul hotărâse

Că va fi conducător
Ducând către libertate
Pe întreg al Său popor.
Astfel, Moise-mplini toate

Legile lui Dumnezeu
Şi poruncile-I măreţe.
Pe întreg poporul Său
L-a condus, ca să le-nveţe.

Domnul i-a vorbit mereu,
Ni se spune în Scriptură
Cum vorbeşti cu-amicul tău
Aşa, gură către gură.