Când din lumea de păcate

Când din lumea de păcate
Ev. Luca 15:11-32

Când din lumea de păcate,
Fiul cel risipitor,
S-a întors smerit acasă,
Zdrenţuit şi plin de dor,
A venit convins de vină,
Doar argat primit să fie,
Însă tatăl l-a primit,
Ca pe-un fiu, cu bucurie.

De cum l-a văzut în zare,
Cum trudit vine spre casă,
Alergă în grabă mare,
Să-i facă primire-aleasă.
Plin de milă părintească,
Îl cuprinde şi-l sărută,
Poate-acum să-i dovedească,
Aşteptarea lui durută.
Ochii lui sunt plini de lacrimi,
Cu drag îl strânge la piept:
„Bine ca-i scăpat de patimi,
Fiul meu de când te-aştept.”

Porunci apoi la robi,
Să-i aducă haina bună,
Şi cu ea să îl îmbrace,
În deget inel să-i pună,
Să-i aducă-ncălţăminte,
Cel mai gras viţel tăiat,
Azi e zi de sărbătoare,
Fiul mort, a înviat!.

Tot trecutul lui murdar,
Este şters şi ispăşit,
Mult a fost pierdut, fugar,
Dar acum a fost găsit.
Sus în cer e sărbătoare,
Jos în casă veselie,
Când un suflet se căieşte,
Este zi de bucurie!.

Dar în toată sărbătoarea,
Regăsirii, împăcării,
Cel mai mare dintre fraţi,
Era pradă disperării.
Şi în loc de-o vorbă bună,
Spusă fratelui căit,
Mânios şi cu reproşuri,
Tatăl bun şi-a dojenit.

Cum să fie sărbătoare,
Pentru fiul tău pierdut,
Ce ţi-a risipit averea,
Ai uitat cât te-a durut?
Eu ţi-am slujit ca un rob,
Porunca nu ţi-am călcat,
Însă mie şi la prieteni,
Nici un ied tu nu ne-ai dat.

Dar când a venit acasă,
Fiul tău, cel răzvrătit,
Cu aşa bogată masă,
Şi cu drag iar l-ai primit.
Eu nu voi intra în casă,
Că sunt tare necăjit,
Nu voi sta cu el la masă,
Nu-l pot crede pocăit.

Înţelept tatăl răspunde:
„Ca şi el, eşti fiul meu,
Tu mereu ai fost cu mine,
Şi tot ce am e şi-al tău,
Însă astăzi trebuia,
Cu toţi să ne veselim,
Pentru fiul regăsit,
Domnului să mulţumim.”

Dragi părinţi şi iubiţi fraţi,
Trebuie să nu uităm,
Şi noi am fost fii pierduţi,
De aceea să-nvăţăm,
Când acasă se întoarce,
Câte-un fiu ce-a rătăcit,
Noi să îl primim cu pace,
Şi-un cuvânt de bun venit.

de Teodor Groza
18.11.2014
Vişeu de Sus