Când albii porumbei...

Când albii porumbei...

Când albii - porumbei zboară cu norii,
Spre-albastrul infinit,
Și aripă de cânt-cocor,
Se ridică dinspre răsărit,

Când flori de soare-aur,
'Și răsfață-a lor identitate,
Și limpezimi de ape curg,
(C-așa au fost create,
Să ude-n ascultare tot pământul),
În mulțumiri, smerit mă chemi,
Să Îți trăiesc Cuvântul!

Când gungurit de copilași,
Se bucură-n brațe de mamă,
Ajută-mi, să Îți mulțumesc
'N cântările fără de seamăn...

Când pacea are gustul pâinii,
De satură și pe dușman,
Adu-mi aminte să mă-nchin,
Crezului din Ghețimani...

Când roada-coaptă satură
Și pe străin și pe vrăjmaș,
Ajută-mi sufletul să Ți se-nchine
În curăție.... ca un copilaș.

Când norii-și țes în supărare,
Vorbele -pietre, ce îmi dau suspine,
...Să nu mă plâng... pe Tine, Te-au lovit
Mai rău ca și pe mine...

Când ostenit mă știu retras ca și Ilie,
Mă-ndrept cu gândul la iubirea,
Puterea, ce-am primit-o de la Tine
Și mă ridic cu ochi spre cer,
Îmi țes nădejdea-n nemurire,
Lucrez la haina de Mireasă,
Încă un rând, spre slava-Ți; Scumpe Mire...



Când totul în natură se bucură de dumnezeire sau când ne este greu, suntem chemați să stăm în stare sfântă, lângă Dumnezeu.




8 iunie 2015
Sanda Tulics