Adesea urc pe-al visului Tabor

Capacul izbăvirii mă mai ține,
Ca heruvim cu aripile-ntinse,
Ridic spre Tine mâinile, Isuse,
Lege mi-e Iubirea, sfântă Pâine,
Nădejdea naște zbor curat, de vise.

Când visul rupe al lutului frâu,
Zboară departe de Calea Lactee,
Împletește un cer de curcubeie
Pe un zenit de aur străveziu,
Acolo, firul visului se-ncheie.

Pionier în Dragoste fierbinte,
Netezind drum convoiului de stele,
Ghid spre Viață, zbor visurile mele,
Firul lor mă poartă înainte
Aur spălat în suferințe grele.

Prieten, visul născut în Cristos,
Când umbrele nopții dau să coboare,
Îmi scrie răvaș cu raze de Soare,
Cheamă la țărm ca un far luminos,
Cu sfinte speranțe mângâietoare.

Alifie pe răni sângerânde,
Născut în dureri și în suspine,
Isuse, visul e dor după Tine,
Mă-nfioară în Duh, mă surprinde
Cu ilustrații din sfere divine.

Visul, tainic m-a luat de mână,
Părăsind trăirile pe-abscisă,
M-a dus departe, în Țara promisă,
Eu, firav crin, crescut în tină,
Intru mireasmă pe poarta deschisă.

Respir adânc Iubirea divină,
Râul susurând, cu îngerii cântă,
Cu cei îmbrăcați în haina de Nuntă,
Pomii cu roade dulci, se închină
Împăratului slavei, Lumină.

Adesea urc pe-al visului Tabor
Să mă întâlnesc Isuse cu Tine,
Mi-aș face o colibă și-aș rămâne,
Dar încă sunt datoare să cobor
În valea mea de lacrimi și suspine.

Amin!