În cenușa deznădejdii

În cenuşa deznădejdii

În cenușa deznădejdii,
Stau îngenuncheat, mă rog,
Și te strig: ``Domnul nădejdii,
Apă vie dă-mi să sorb!``

Că sunt ars de sete-n suflet,
Mă topesc de plâns și dor,
Vreau să fiu mai sfânt în umblet,
Să cânt de-al Tău ajutor.

Stau murdar în gânduri rele,
În cenușă proșternut,
Mă vait de faptele mele,
Mă căiesc, că-s cunoscut

De Cel ce merge cu mine
Pe toți munții care-i urc,
Și în valea cu suspine,
M-a săltat când am căzut.

Treb` să urc pe-o cărăruie
Sus de tot și să apuc
O pâine ce mi se-ntinde...
Mă prind de funii să-ajung,

Ca să sar și peste-o punte,
Ca să trec și peste-un pod,
Și-încă-un deal, tot mai aproape,
Izbăvirea parcă-o văd...

Și iar stau într-o cenuşă,
Și mă opresc din urcat,
Zici că-i bine, că-i călduță,
Dar sufletul... e-apăsat.

Și cu haina-așa mânjită,
Deodată mă trezesc,
Că-o primisem pentru-o nuntă,
Și-aș vrea să mă curățesc.

Timpu-i scurt, și-mi vine-a plânge.
Să întârzii, nu aș vrea.
Inima-n mine s-ar frânge,
Dacă ușa s-o-ncuia.

Este-un timp, o oră, o dată,
Nu pot merge prea târziu.
Să pierd veșnicia toată...
Ce mă ține? Doar eu știu.

Sar în apa izbăvirii,
Prin credință-a mă spăla,
Și cu lacrima sfințirii
Implorând victoria...

Iau o funie-mpletită
Cu post și cu rugăciune,
Și înspre pâinea râvnită...
Lupt cu-a mea întinăciune.

Calc pe mine, pe-al meu eu,
Doare, însă Dumnezeu
Mă apucă și mă saltă
Să mai pot urca o treaptă.

Nu mai sta! Cenușa-i rece!
Și vezi, timpul iute trece.
De când Domnul te-a chemat,
Uită-te, cât ai urcat?!

Prin credință te-ai decis
Și inima ți-ai deschis.
El dă binecuvântarea!
Dumnezeu face chemarea!

Pâinea caldă te așteaptă!
Urcă treaptă după treaptă!
O vei frânge, o vei gusta,
Și vei da și altora.

Trupul ți se va-ntări,
Te vei simți-mbărbătat.
Mereu îți vei aminti:
Dumnezeu te-a ridicat!

Apă vie îți va da,
Rod de viță-adevărat,
Bogății-ți va arăta,
Daruri care ți-a păstrat.

O întreagă aventură
De astăzi, tu, vei avea
Dacă-L ai pe El ca țintă,
Hrana, apa – Biblia.

Și ce-n urmă ai lăsat,
Doar că El ți-e așa de drag,
Tu, nebinecuvântat,
Nu rămâi, copile drag!

La cenușă-ai renunțat,
Iată-te cu un palat!
Erai singur ca o zgură
Fără-a Domnului căldură.

Însă El te cercetează,
Te ajută, te veghează,
În necaz te sprijinește,
Însutit îți răsplătește!

El poate să curățească
Sufletul, să-l primenească,
Să te spele-n sânge sfânt
Prin jertfă și prin Cuvânt.