text Poezii

Ieremia-Urgii și robie

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Urgii și robie
Ieremia cap. 17,18


Păcatul lui Iuda rămâne
În inima lor este scris
Iubirea de idoli îi ține
Și multe, proorocul le-a zis

Că Domnu-i tare mâniat
Pe viața lor nesăbuită
Prin proorocii i-a înștiințat
Ca să-i ferească de ispită

Săraci de tot, ei vor rămâne
Averea li se va lua
Robi la străini, Domnu-i va pune
C-au înșelat, iubirea Sa

Pe omul ce în om se încrede
Blestem peste el, Domnu aduce
Căci adevărul el nu-l vede
Și numai înspre rău, se duce

Dar omul care se încrede
În Domnul care l-a creat
Și măreția Lui o vede
Va fi-n veci, binecuvântat

Va fi ca pomul roditor
Ce rădăcina-și adâncește
De soarele dogoritor
Domnul cu grija îl ferește

Frunzișul lui, verde rămâne
De secetă nu-i este teamă
Căci Domnul în viață îl ține
Și nu aduce multă roadă

Domnul pe om îl cercetează
Și taina inimii lui, știe
Ce e în om, tot controlează
Și apoi, răsplata o să vie

Cel care luptă să câștige
Averi ce nu le merita
Domnul la urmă o să-l oblige
Ce-a dobândit, îi va lua

Acei care îl părăsesc
Pe Domnul, care i-a creat
Doar în rușine mai trăiesc
Pe a lor Domn, L-au supărat

Degeaba către Domnul strigă
Și ajutorul Lui, îl cer
El nu mai vrea să îi audă
Ei, cu averi, cu toate pier

Domnul lui Ieremia-i spune
La poarta lui Iuda, să stea
Poporului care n-aude
Să le vestească ziua, Sa

Sabatele ca să le țină
Cu toți care împreună stau,
Spre a lor Domn dacă se închină
Doar binecuvântare, au

Și Domnul prin prooroc le spune
Despre olarul ce-a greșit
Și alt lut pe roată va pune
Va face vasul, ce-a dorit

Iar Domnul când îi vede răi
Vrea ca pe toți să-i pedepsească
Doar când mai umblă pe-a Lui căi
E bun și vrea să-i ocrotească

Ierusalimului îi spune
Pe cei din Iuda-i pregătește
Dacă Lui, nu se vor supune
Îi ceartă și îi asuprește

Le cere idolii să arunce
Pe Domnul, să îl recunoască
A lor vieți să nu le încurce
Iar Domnul, are să-i păzească

Dar dacă nu vor asculta
Viata lor se va risipi
Ca vântu-i va împrăștia
Îi va uita, nu-i va primi

De atâtea vești rele, urâte
Ei de prooroc s-au săturat
Gândurile le-au fost ațintite
De El, să se vadă scăpat

Dar Ieremia, se smerește
Pe Domnu cheamă în ajutor
Domnul vede și socotește
Oprește planurile lor.

va urma

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise